8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalPlanul lui Johnson ”nu constituie baza unui acord” în vederea Brexitului

Planul lui Johnson ”nu constituie baza unui acord” în vederea Brexitului

Grupul însărcinat cu o pilotare a Brexitului în PE ”nu crede că propunerile de ultim moment formulate de Guvernul britanic la 2 octombrie, în forma lor actuală, pot să constituie baza unui acord pe care să-l aprobe Parlamentul European”, anunţă acest grup prezidat de eurodeputatul liberal belgian Guy Verhofstadt.

Planul lui Boris Johnson prevede ca Irlanda de Nord să părăsească Uniunea Vamală europeană, la fel ca restul Regatului Unit, dar ca provincia britanică să continue să aplice reglementările europene în domeniul circulaţiei bunurilor, inclusiv agroalimentare, şi să se creeze o ”zonă de reglementare” cu privire la Irlanda de Nord, sub rezerva unui acord al Parlamentului şi Executivului nord-irlandeze.

”Propunerile nu soluţionează adevăratele probleme care trebuie soluţionate, dacă s-ar suprima plasa de siguranţă (”backstop”), şi anume privind economia întregii insule, respectarea deplină şi întreagă a Acordului din Vinerea Mare şi integritatea pieţei unice”, se arată în acest comunicat.

UN ”BACKSTOP” SURSĂ DE CONFLICTE

”Backstop”-ul sau ”plasa de siguranţă” pe care Boris Johnson îl respinge este prevăzut în acordul retragerii în vederea evitării reimpunerii unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

”Propunerile Regatului Unit sunt insuficiente şi ne îndepărtează un pic şi mai mult de angajamentele şi obiectivele asumate în comun”, deplâng eurodeputaţii.

Ei îşi exprimă îngrijorarea mai ales faţă de propunerile cu privire la vamă şi la aspecte de reglementare, apreciind că ”orice formă de control şi verificare în interiorul şi în jurul frontierelor ar însemna sfârşitul schimburilor comerciale fluide (…) şi ar reprezenta un risc serios la adresa acestui proces de pace”.

”În acelaşi timp, asemena controale nu ar fi suficiente să garanteze protecţia consumatorilor şi întreprinderilor UE în toate circumstanţele”, ceea ce ar putea aduce un prejudiciu important pieţei unice a Uniunii”, subliniază ei.

Eurodeputaţii consideră totodată ”inacceptabil” ca propunerile britanice să fie reglate în detaliu în tmpul perioadei de tranziţie de 14 luni, obligând Parlamentul European să-şi ”dea un acord protocolului, fără să cunoască toate implicaţiile”.

Grupul însărcinat cu Brexitul critică, de asemenea, dreptul de a consimţi acordat Irlandei de Nord, din cauza caracterului său ”incert, provizoiu şi unilateral”, subliniind că Adunarea Irlandei de Nord nu s-a întrunit de aproape trei ani.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă