13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPolonia caută lucrători imigranţi, dar cu condiţia să fie creştini

Polonia caută lucrători imigranţi, dar cu condiţia să fie creştini

O soluţie avută deocamdată în vedere este atragerea de imigranţi filipinezi. ‘Varşovia apreciază în special faptul că filipinezii sunt un popor apropiat din punct de vedere cultural, întrucât împărtăşesc credinţa catolică’, a declarat ministrul adjunct polonez al muncii, Stanislaw Szwed, citat de agenţia EFE.

La ora actuală sunt stabiliţi în Polonia cu acte în regulă doar aproximativ 600 de filipinezi, dar numărul lor ar putea să crească dacă guvernul de la Varşovia va reuşi semnarea unui acord cu guvernul de la Manila, a spus acelaşi oficial, care speră că o astfel de înţelegere ar putea fi încheiată în toamnă.

Obiectivul Poloniei este ca aceşti lucrători filipinezi să se dedice în special îngrijirii persoanelor vârstnice şi sectorului medical, la fel cum se întâmplă în Olanda, ţară care serveşte drept model pentru acordul pe care-l negociază în prezent autorităţile poloneze şi filipineze.

Guvernul polonez doreşte să faciliteze sosirea lucrătorilor străini, dând prioritate celor creştini, întrucât ţara duce lipsă de forţă de muncă specializată, mai ales în sectoarele tehnologiei informaţiei, medicinei şi construcţiilor, a explicat Stanislaw Szwed.

Mai mult de jumătate dintre companiile poloneze recunosc că nu pot acoperi posturile vacante din lipsă de candidaţi, în timp ce aproape o cincime dintre companii afirmă că pretenţiile salariale ridicate ale candidaţilor le împiedică să ocupe posturile libere. O estimare pentru orizontul anilor 2030 arată că un loc de muncă din cinci va rămâne vacant în Polonia din lipsă de solicitanţi.

După mai mult de două decenii de creştere economică neîntreruptă, emigraţia masivă către vestul Europei (mai ales către Marea Britanie, Irlanda şi Germania) şi rata redusă a natalităţii ameninţă dinamismul economiei poloneze.

Totuşi, în ultimii ani imigraţia semnificativă dinspre Ucraina a compensat parţial emigraţia polonezilor. Potrivit Băncii Centrale a Poloniei, circa un milion de ucraineni muncesc în prezent în Polonia, estimându-se că în următorii ani numărul lor va creşte cu încă 200.000-300.000. Însă în acelaşi timp autorităţile poloneze se tem că dacă Germania îşi va deschide piaţa muncii pentru lucrătorii ucraineni, mulţi dintre aceştia ar putea alege să părăsească Polonia pentru un loc de muncă în Germania.

Polonia a emis anul trecut peste 235.000 de permise de muncă pentru lucrătorii străini, cele mai multe fiind acordate pentru ucraineni (192.547), belaruşi (10.518) şi nepalezi (7.100)

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă