18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremierul Belgiei a demisionat, lipsit de susținerea opoziției

Premierul Belgiei a demisionat, lipsit de susținerea opoziției

Charles Michel, liberal francofon care a condus guvernul belgian din octombrie 2014, a făcut anunțul în cursul unei dezbateri în Camera deputaților, unde a făcut apel ca opoziția să-l susțină în mai multe probleme-cheie pentru a permite Executivului să continue să lucreze. Șeful guvernului a propus o „foaie de drum“ privind trei domenii: puterea de cumpărare, securitatea și clima, domenii în care sprijinul opoziției este vag.

Un „apel care nu a fost auzit“ a deplâns premierul după suspendarea ședinței, în timp ce socialiștii și ecologiștii se pregăteau să depună o moțiune de cenzură prin care acordau un termen de 48 de ore pentru ca Michel să-și precizeze intențiile. Nu a mai fost cazul pentru că la reluarea ședinței plenare, după ora 20, premierul a luat cuvântul și a anunțat că merge imediat la rege pentru a-i prezenta demisia guvernului său.

Din 9 decembrie, data plecării miniștrilor naționaliști flamanzi ai N-VA, Charles Michel se afla în fruntea unui guvern minoritar în Camera deputaților. Acest partid flamand condus de primarul Anvers-ului, Bart De Wever, a pus condiții pentru a continua să susțină Guvernul „Michel II“ și să voteze proiectul bugetului pentru 2019, condiții, printre care și posibilitatea redeschiderii discuțiilor constituționale, respinse de premier ca fiind un „șantaj inacceptabil“.

Guvernul era invitat să supună revizuirii unei liste de articole din Constituție pentru permiterea degajării căii spre confederalism. N-VA, prima forță politică din Camera deputaților, cu 31 de parlamentari din totalul de 150, a retras susținerea coaliției în ajunul deplasării lui Charles Michel pe 10 decembrie la Marrakesh, unde avea loc Conferința ONU pentru migrație, pentru a aproba Pactul mondial în numele Belgiei.

În pofida caracterului neconstrângător, fiind de „tip ONU“, acest text este refuzat de naționaliștii flamanzi, estimând că deschide calea pierderii suveranității statelor semnatare pentru definirea politicii lor migratorii. Și, de o săptămână, mai multe partide de opoziție îi cereau lui Charles Michael să organizeze un vot de neîncredere pentru testarea capacității guvernului de a continua activitatea până la legislativele din 26 mai. Consultările au continuat până sâmbătă, fără rezultat concret.   

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă