Netanyahu  (Foto: Arhivă)

Netanyahu (Foto: Arhivă)

Premierul Netanyahu promite "tratament preferenţial" primelor zece ambasade mutate la Ierusalim

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis că va acorda "tratament preferenţial" primelor zece ambasade care sunt mutate la Ierusalim, informează site-ul cotidianului Times of Israel, potrivit Mediafax.

Mihai Diac 0 comentarii

"Vă vom ajuta. Toţi ar trebui să faceţi asta", a spus Netanyahu la o recepţie pentru corpul diplomatic străin, cu ocazia celebrării independenţei Israelului.

"Nu poţi clădi pacea pe baza minciunilor, pentru că se va prăbuşi pe stâncile realităţii. Este important să stabilim acele principii care vor ghida în cele din urmă pacea: că Israelul are o capitală, că poporul evreu are de 3000 de ani o capitală şi că aceasta se numeşte Ierusalim - este de necontestat. Este timpul să recunoaştem acest fapt", a declarat liderul israelian la recepţia care a avut loc joi la Reşedinţa Preşedintelui din oraşul Ierusalim.

Liderul israelian a mai declarat că alte şase ţări se gândesc în mod "serios" să-şi mute ambasadele la Ierusalim.

Statele Unite, Guatemala şi Honduras sunt primele ţări care au confirmat oficial că îşi vor muta ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

România ar putea astfel deveni prima ţară din Uniunea Europeană care îşi mută ambasada la Ierusalim. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că Guvernul de la Bucureşti a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentreu mutarea efectivă a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Uniunea Europeană, Autoritatea Palestiniană, Adunarea Generală ONU, numeroase ţări musulmane şi Rusia au criticat decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a muta ambasada SUA în acest oraş.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...