15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPresă: Relaţia periculoasă dintre China şi Rusia, ignorată de Occident, ameninţă ordinea...

Presă: Relaţia periculoasă dintre China şi Rusia, ignorată de Occident, ameninţă ordinea mondială

Jurnaliștii de la Financial Times subliniază că instituţiile din Statele Unite şi viitorul preşedinte al SUA trebuie să conştientizeze această potenţială “ameninţare gravă”. Acest risc ar trebui să fie conștientizat și de viitorul președinte al SUA – cel care îi va urma în funcție lui Donald Trump, susțin jurnaliștii.

„În arhivele gafelor serviciilor de informaţii occidentale, eşecul observării disensiunilor sovieto-chineze în timpul Războiului Rece este unul uriaş. În pofida unui grup mic de agenţi CIA care tot prezentau dovezi în acest sens începând de la sfârşitul anilor 1950, administraţii succesive de la Washington şi din alte capitale occidentale refuzau să creadă că cele mai mari entităţi ale Blocului comunist chiar se urau reciproc. Până când China şi Rusia nu au avut un război în zona frontierei siberiano-manciuriene, în anul 1969, scepticii nu au acceptat că schisma era reală. În prezent, Occidentul riscă să facă exact greşeala opusă, ignorând alianţa antioccidentală şi antiamericană care se formează între Moscova şi Beijing”, notează editorialistul Jamil Anderlini, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “Relaţia periculoasă dintre China şi Rusia / Occidentul ignoră, pe propriul risc, alianţa care se formează între Moscova şi Beijing.

Cu ocazia unui seminar desfăşurat în iunie în Singapore, Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a vorbit despre “nonconvergenţa naturală de interese” între Rusia şi China, subliniind că cele două ţări au mai multe lucruri în comun cu Statele Unite decât între ele.

“Ideea că Rusia şi China nu pot fi niciodată prietene cu adevărat este la fel de greşită şi de periculoasă ca dogma Războiului Rece care cataloga comunismul mondial drept un monolit de neclintit. Chiar dacă multe voci din Occident neagă sau ignoră îmbunătăţirea rapidă a relaţiilor între cele două ţări, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping au trecut la elogii reciproce extravagante, dezvoltând relaţii apropiate”, argumentează editorialistul FT.

Acesta observă că preşedintele Chinei este singurul lider străin cu care Vladimir Putin şi-a serbat ziua de naştere şi că Xi Jinping l-a numit recent pe liderul de la Kremlin drept “cel mai bun şi cel mai apropiat prieten”.

Aceste situaţii pot fi catalogate uşor drept “poziţii superficiale”, dar China face concesii Rusiei în privinţa transporturilor de petrol, iar relaţiile militare bilaterale sunt chiar mai intense decât cele economice. În aprilie, Wei Fenghe, ministrul chinez al Apărării, a transmis, de la Moscova, următorul mesaj: “Partea chineză le arată americanilor relaţiile apropiate între armatele Chinei şi Rusiei. Am venit să arătăm susţinere”.

“Cel mai important factor de unitate între cei doi lideri este cel ideologic. Xi Jinping şi Vladimir Putin sunt lideri autocraţi puternici care împărtăşesc aversiunea faţă de sistemele politice reprezentative şi au temeri profunde că într-o zi s-ar putea să fie înlăturaţi din funcţii prin «revoluţii colorate» susţinute de Statele Unite. De asemenea, împărtăşesc antipatia faţă de SUA şi faţă de ordinea mondială dominată de SUA, în timp ce vor ascensiunea propriilor interese. Această situaţie constituie o oportunitate pentru Washington de a genera un clivaj între cele două ţări ‘înainre ca alianţa lor să devină rezistentă. (…) În contextul ascensiunii continue şi a ambiţiei evidente de a surclasa Statele Unite, China este, pe termen lung, o provocare mai mare pentru America decât Rusia”, constată FT.

Conform unor informaţii apărute în presă, fostul secretar de stat Henry Kissinger i-a recomandat preşedintelui SUA, Donald Trump, să încerce îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova şi izolarea Beijingului.

Dar, “ţinând cont de actuala investigaţie din SUA privind presupusele contacte cu Rusia în campania electorală, actualului preşedinte american îi va fi aproape imposibil să aplice cu succes o astfel de strategie. Dar instituţiile din SUA şi oricine îi va succeda lui Donald Trump în funcţia de preşedinte trebuie să conştientizeze cât de gravă ameninţarea alianţei chinezo-ruse în curs de formare este pentru interesele SUA şi pentru actuala ordine mondială”, concluzionează editorialistul FT.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...
Ultima oră
Pe aceeași temă