10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalPresa rusă, șocată după masacrul de la liceul din Crimeea

Presa rusă, șocată după masacrul de la liceul din Crimeea

Mai multe mass-media fac o paralelă cu acel măcel care a avut loc în 1999 într-un liceu din SUA şi care s-a soldat cu 13 morţi, în condiţiile în care fotografii cu presupusul autor din Kerci difuzate miercuri pe internet îl arată pe acesta purtând o ţinută similară celei a lui Eric Harris, unul dintre autorii masacrului de la liceul din Columbine, statul american Colorado.

Cotidianul rus Kommersant evocă “o crimă fără precedent pentru Rusia”, unde un masacru de asemenea amploare care să aibă loc într-o şcoală, cu utilizarea unei arme de foc şi de încărcături explozive, nu s-a mai întâmplat până acum.

Ucigaşul, identificat drept Vladislav Rosliakov, 18 ani, “se deplasa dintr-o sală de cursuri în alta şi, precum un combatant experimentat al forţelor speciale, arunca întâi o grenadă artizanală, apoi intra şi deschidea focul asupra oamenilor”, subliniază cotidianul.

Kommersant precizează că tânărul “a crescut într-o familie destul de săracă”: tatăl lui, cu handicap, nu locuia cu mama băiatului. Femeia lucrează într-o clinică şi este membră a Martorilor lui Iehova, organizaţie considerată “extremistă” şi interzisă în Rusia.

“Atacul pune sub semnul întrebării capacitatea statului de a asigura securitatea în Crimeea, o nouă regiune” pentru Rusia, care a anexat peninsula ucraineană în 2014, notează la rândul său cotidianul Vedomosti.

“Nimeni nu poate garanta că aceasta nu se va întâmpla din nou”, atenţionează cotidianul Izvestia, dezvăluind că “nu există nici acum în Rusia un serviciu psihologic de calitate în mediul şcolar, nici un sistem de centre de ajutor familial în caz de criză sau un organism federal însărcinat cu securitatea instituţiilor de învăţământ”.

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Incident tragic la un Zoo din Kansas: o femelă de struț a murit după ce a înghițit cheile furate de la un angajat

Karen, o femelă de struț de 5 ani de la Grădina Zoologică Topeka din Kansas, a murit după ce a scăpat din țarcul ei,...

Gabriela Szabo, ambasadoarea ediției din acest an a UVT Liberty Marathon

Campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României, va...
Ultima oră
Pe aceeași temă