5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Băncii Centrale Europene, previziuni despre economie după pandemie

Președintele Băncii Centrale Europene, previziuni despre economie după pandemie

Această criză ”va fi o accelerare a transformărilor care erau deja latente în economiile noastre”, anticipează Lagarde, care a participat prin videoconferinţă la dezbaterile economice de la Aix-en-Seine, la Paris, scrie Agerpres.

”În producţie, în muncă, în comerţ, ceea ce noi tocmai am trăit va accelera transformările şi va antrena probabil o evoluţie către un mod de viaţă mai sustenabil şi mai ecologic”, a adăugat ea.

Şefa BCE a menţionat cu precădere telemunca, ce va ”transforma modul de lucru al ansamblului salariaţilor”, cel puţin în ţările dezvoltate, şi ”accelerarea digitalizării în servicii şi a automatizării în industrie”.

”Se estimează în acest moment că criza ar putea antrena o contracţie a lanţurilor de aprovizionare cu circa 35% şi o creştere a robotizării în industrie cu 70%-75%”, a subliniat Lagarde.

Pe de altă parte, ea a remarcat faptul că în urma restricţiilor antiepidemice comerţul online s-a dezvoltat puternic, evoluţie care s-ar putea accelera în viitor ”în detrimentul comerţului mai tradiţional”.

În faţa acestor transformări, ”Europa este într-o poziţie excelentă pentru a lua această tranziţie în mers”, întrucât ea ”găzduieşte deja cel mai mare sector al economiei circulare şi al inovaţiei ecologice în lume”, considera preşedinta BCE, notând şi faptul că euro este prima monedă folosită pentru emiterea de obligaţiuni verzi. Ea estimează totuşi că acest nu lucru nu va fi suficient şi că va fi nevoie de instituirea ”unui cadru de politică economică pentru a permite mobilizarea finanţărilor” necesare.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă