Joe Biden

Joe Biden

Președintele Biden a recunoscut genocidul armean. Cum reacționează Turcia

Actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, este primul președinte al SUA care recunoaște genocidul armean, comis în anul 1915, în perioada finală a Imperiului Otoman.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, este primul președinte al SUA care recunoaște genocidul armean, comis în anul 1915, în perioada finală a Imperiului Otoman.

Armenii comemorează genocidul în ziua de 24 aprilie, iar în acest an, președintele Biden a transmis un mesaj în care a folosit, pentru prima dată de către un șef de stat al SUA, termenul de "genocid".

''Americanii îi onorează pe toţi armenii care au pierit în genocidul care a început pe 24 aprilie în urmă cu 106 ani'', a anunțat președintele Joe Biden.

Pe de altă parte, președintele Turciei, Recep Erdogan, a transmis și el un mesaj adresat comunității armene din Turcia și patriarhului armean din Turcia, reverendul Sahak Maşalyan. În acest mesaj, președintele Erdogan se referă, cu "respect", la "pierderile de vieți omenești ale armenilor din perioada primului Război Mondial" dar atrage atenția că evenimentele din acea perioadă sunt politizate de state terțe - ceea ce ar reprezenta chiar o aluzie la mesajul președintelui Biden.

Cu o zi înainte de transmiterea mesajelor de comemorare către armeni, președinții Biden și Erdogan au avut o convorbire telefonică.

Comentarii

loading...