12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreşedintele Ucrainei a semnat legea care obligă Biserica Ortodoxă să-şi schimbe denumirea

Preşedintele Ucrainei a semnat legea care obligă Biserica Ortodoxă să-şi schimbe denumirea

Parlamentarii ucraineni au votat joi această lege care ar putea obliga Biserica susţinută de Moscova în Ucraina să adauge la denumirea sa termenul ”rusă”, numindu-se astfel ‘Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina’, lege ce are drept scop diminuarea influenţei preoţilor pe care autorităţile de la Kiev îi consideră drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Ucraina a înfiinţat la sfârşitul săptămânii trecute o nouă Biserică Ortodoxă, independentă de Moscova, pentru care liderii ucraineni au militat de la destrămarea fostei URSS în 1991 şi despre care Kievul afirmă că reprezintă un pas vital pentru a contracara amestecul Rusiei în treburile sale. Astfel, reprezentanţii confesiunilor ortodoxe din Ucraina s-au reunit sâmbăta trecută cu ocazia unui “Conciliu de Reunificare” pentru a crea o biserică independentă de tutela religioasă rusească, în absenţa notabilă a ramurii loiale Moscovei. Conciliul a pus în aplicare decizia istorică a Patriarhiei de la Constantinopol, luată la jumătatea lunii octombrie, de a recunoaşte o Biserică Ortodoxă independentă în Ucraina, punând capăt unei perioade de 332 de ani de tutelă religioasă a Moscovei.

Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a făcut vineri apel la preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să opună un veto în cazul legii, pe care o consideră discriminatorie şi care ”ar putea duce la consecinţe imprevizibile în societate”.

Demersul Kievului a înfuriat Moscova şi l-a determinat pe preşedintele rus Vladimir Putin să avertizeze, în conferinţa sa de presă anuală, în legătură cu o posibilă vărsare de sânge. Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au prăbuşit după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă