Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: arhivă

Foto: arhivă

Promisiunile președintelui Libanului, adresate către popor

Preşedintele Libanului Michel Aoun a promis joi un guvern care să satisfacă exigenţele poporului şi în special ale protestatarilor antiguvernamentali care au cerut un cabinet capabil să ia măsuri pentru a scoate ţara din criza economică tot mai profundă, relatează DPA.

Redacția Online 0 comentarii

"Noii miniştri ar trebui aleşi în baza competenţei, experienţei şi nu a afilierii politice", a spus Aoun într-un discurs televizat, potrivit Agerpres.

Marţi, prim-ministrul Saad Hariri şi-a înaintat demisia preşedintelui Aoun. Potrivit constituţiei, preşedintele trebuie să convoace consultări imediate cu diversele blocuri parlamentare pentru desemnarea unui nou premier.

Demisia lui Hariri a fost o revendicare cheie a protestatarilor, care au ieşit pe străzi din 17 octombrie, acuzând clasa politică de corupţie şi proastă gestiune.

"Libanul este la o intersecţie periculoasă şi trebuie să formeze un guvern cât de curând posibil" pentru a salva ţara de la colaps economic, a spus preşedintele într-un moment în care se împlinesc trei ani de la preluarea mandatului său de şase ani.

Preşedintele a cerut un dialog deschis, un stat secular şi o îndepărtare de sectarism. De asemenea, el s-a angajat să pună capăt corupţiei şi să pedepsească pe oricine utilizează inadecvat fonduri publice.

"Vocea voastră a fost auzită", a spus Aoun, adresându-se protestatarilor antiguvernamentali.

Mişcarea Hezbollah a comentat joi că demisia lui Hariri este o pierdere a timpului necesar pentru implementarea reformelor în ţară.

Hezbollah, un aliat apropiat al lui Aoun, are un loc de 13 membri în parlamentul de 128 de persoane. Într-un comunicat dat publicităţii de blocul parlamentar, Hebollah a precizat că speră că consultările declanşate de Aoun vor duce la "formarea unui guvern onest şi credibil".

Surse apropiate de Aoun au declarat pentru DPA că "discuţiile de până acum se îndreaptă spre nominalizarea lui Hariri pentru a forma un nou guvern".

Tot joi, Hezbollah a condamnat, de asemenea, ceea ce a numit "ingerinţele SUA şi politicile de şantaj" în regiunea arabă.

"Aceste ingerinţe şi politici sunt principalul motiv al haosului care este menit să se răspândească în toate ţările din regiune", a precizat mişcarea, referindu-se la protestele similare din Irak.

Protestatarii libanezi au cerut un guvern format din tehnocraţi independenţi pentru a scoate ţara din criza economică.

Libanul are una dintre cele mai mari datorii publice din lume. Datoria a atins nivelul de 85,7 miliarde de dolari la sfârşitul lui iunie, în creştere cu 0,7% faţă de sfârşitul anului trecut, potrivit cifrelor Ministerului de Finanţe din Liban.

Comentarii

loading...