13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPropaganda chineză, mult mai eficientă decât propriile vaccinuri anti coronavirus

Propaganda chineză, mult mai eficientă decât propriile vaccinuri anti coronavirus

Prin vânzarea de vaccinuri către țările dispuse să contracteze seruri anti Covid înaintea autorizării acestora de către organismele de reglementare, și prin prioritizarea acestui serviciu înainte chiar de a-și targeta propria populație, China și-a consolidat poziția sa de ”țară sursă” pentru aprovizionarea urgentă, câștigând însă cursa disponibilității, și nu a calității. Într-o traducere simplificată a enunțului, în acest moment, potrivit experților internaționali, China este prima țară care poate răspunde rapid unei solicitări urgente da vaccin, fără a ocupa însă și primul loc la nivelul eficienței și protecției pe care serurile sale le pot oferi consumatorilor.

Dimensiunea geopolitică a parteneriatelor cu temă pandemică, încheiate de China cu diversele țări ale lumii, este, într-o oarecare măsură, luată în considerare separat față de eficiența vaccinurilor furnizate, consideră Rudolf Moritz, cel care a urmărit și monitorizat, pentru Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, diplomația chineză în domeniul sănătății.

Vaccinurile chinezești, Sinopharm și Sinovac, încă nu au fost aprobate de autoritățile de reglementare de top, iar Organizația Mondială a Sănătății intenționează să decidă asupra eventualei aprobări a listării acestora pentru utilizare de urgență abia în următoarele săptămâni. Mai mult decât atât, deși, pe baza datelor disponibile, atât Sinopharm cât și Sinovac par să îndeplinească sau să depășească pragul minim de eficacitate stabilit de OMS la 50%, Agenția Europeană a Medicamentului nu a demarat încă procedurile de revizuire privind serurile chinezești.

Paradoxal, în ciuda dovezilor științifice din ce în ce mai numeroase, care mențin vaccinurile chinezești pe ultimele locuri în clasamentul eficienței soluțiilor anti Covid, situația nu pare deloc să afecteze propaganda Chinei, eforturile diplomatice ale Beijingului și parteneriatele deja parafate.

Acuzată în plan internațional de lipsă de transparență în privința eficienței vaccinurilor după ce producătorii săi nu și-au publicat studiile de fază 3, China continuă să-și exporte masiv serurile, profitând de faptul că cererile depășesc la nivel mondial capacitățile de producție ale concurenților occidentali, și bazându-se pe niște contracte ferme, încheiate cu țări precum Ungaria, Turcia, Serbia . Așa s-a ajuns la situația în care țara cu o populație de aproape 1,4 miliarde de locuitori să nu fi administrat până în prezent decât 65 de milioane de doze de vaccin în plan intern, în timp ce 40 de milioane de doze au luat calea exportului către 27 de țări partenere.

În timp ce Grupul Sinopharm susține că produsele sale au o rată de eficacitate de 79%, similară cu scorurile întregistrate de AstraZeneca în studiile americane, documentele publicate în această lună de un grup de experți din Hong Kong arată că vaccinul CoronaVac de la Sinovac are o rată de eficacitate globală de 50,66% la persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, eficiența inoculării unei singure doze de vaccin fiind, conform celor mi multe aprecieri, de doar 3%, fapt care și explică de ce un stat precum Chile, care folosește vaccinuri de la Sinovac, se confruntă în prezent cu un alt val de Covid, provocat de noile mutații.

În ciuda lipsei sale considerabile de eficiență, și a protecției minime pe care o oferă împotriva coronavirusului, CoronaVac a fost contractat de la guvernul chinez de către numeroase țări din Asia de Sud-Est, America Latină și Europa. Cum spuneam, în Chile, țara în care Covid-ul se manifestă din nou în forță, 7 milioane de cetățeni au fost vaccinați deja cu o singură doză de CoronaVac, și 4 milioane au primit și doza de rapel, la o populație de 15,2 milioane de locuitori. În Brazilia, vaccinarea cu CoronaVac a început chiar înainte ca Agenţia naţională de supraveghere a sănătăţii (ANVISA) să își dea avizele asupra serului, studiile ulterioare arătând o eficiență de doar 50,4% a vaccinului chinezesc, după 2 doze administrate. În Europa, propaganda chineză a reușit să impună CoronaVac-ul în țări precum Albania, Ucraina sau Turcia, însuși președintele tuc Erdogan ”imunizându-se” cu CoronaVac, fix înainte ca șeful Centrului chinez pentru Controlul Bolilor, Gao Fu, să declare că țara ar trebui să ia în considerare câteva modificări pentru a rezolva problema de eficacitate extrem de scăzută a vaccinurilor chinezești.

Falsele câștiguri oferite de vaccinurile chinezești

Slabe calitativ, vaccinurile chinezești nu oferă, poate, la o analiză mai atentă, decât impulsionări vremelnice ale campaniilor de imunizare, substanțiale câștiguri statistice, sau benefice capitalizări electorale.

Statul ungar nu a avut o problemă în a-și baza campania de vaccinare pe serul chinzesc Sinopharm, chiar dacă Institutul de produse biologice de la Beijing nu a publicat datele studiilor de fază 3. În ciuda faptului că Emiratele Arabe Unite au început deja să ofere propriilor cetățeni a treia doză din vaccinul chinezesc din cauza răspunsului imun scăzut obținut după primele inoculări, statul ungar merge în continuare pe mâna Beijingului, ai cărui dezvoltatori medicali și-au asigurat partenerii asupra unei eficiențe a serului Sinopharm de 79,3%.

Astfel, în timp ce o mare parte din controversele europene s-au axat pe analiza calitativă a vaccinului Sputnik V, furnizat de Rusia, dozele de Sinopharm au ajutat Budapesta să ajungă în topul clasamentului UE în materie de vaccinări, sentimentul de siguranță oferit populației conferindu-i premierului Orban un substanțial capital de încredere.

Ungaria a folosit o lacună în normele UE pentru a da undă verde vaccinurilor chinezești și rusești la nivel național, iar Europa a rămas fără replică în fața succesului propagandistic al celor două țări, directorul regional european al OMS, Hans Kluge, recunsocând, săptămâna trecută, de lângă ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó, că „ratele de vaccinare sunt o dovadă de planificare, colaborare și inventivitate”.

În mod similar, Albania și Bosnia au reușit să își impulsioneze campaniile de vaccinare la sfârșitul lunii martie datorită comenzilor Sinovac, în timp ce în Serbia livrarea promptă de către China a peste 1 milion de doze Sinopharm a ajutat țara să devină un lider global în domeniul vaccinărilor, chiar dacă, în această lună, după modelul Emiratelor, și la Belgrad au început să apară îngrijorările cu privire la necesitatea unei a treia inoculări individuale pentru mărirea protecției față de coronavirus.

Unde, ce, cum și cât câștigă China prin strategia aleasă?

Având în vedere lipsa de transparență deja tradițională a Beijingului, rezultatele copleșitoare ale studiilor privind eficacitatea vaccinurilor chinezești nu sunt deloc surprinzătoare. Însă toate dezvăluirile care vizează pericolele la care se pot expune națiunile ce folosesc, în propriile lor campanii de vaccinare, produse exportate de China, nu vor rezona în țările în care, pur și simplu, Occidentul și fabricanții de vaccinuri autorizate nu oferă alternative. Țările europene nemembre UE, statele din America Latină sau Asia de Sud Est, lovite puternic de pandemie și lipsite de soluții de vaccinare imediate, au fost recunoscătoare Chinei pentru faptul că le-au aprovizionat rapid, chiar dacă unele soluții de vaccinare au funcționat defectuos.

Clienții vaccinurilor chinezești par, indubitabil, mai preocupați de cantitate decât de calitate, iar asta nu poate fi decât în avantajul furnizorului. În plus, lipsa studiilor de impact asupra medicamentelor aduce Chinei un alt beneficiu: exportând dozele cu mult înainte de controalele de reglementare majore, fabricanții chinezi au fost scutiți de spectrul efectelor secundare majore constatate la nivel de masă, consecințele severe ale imunizării, cum ar fi cheagurile de sânge, fiind anchetate deocamdată doar în cazurile vaccinurilo Oxford / AstraZeneca și Johnson & Johnson.

China își asgură un alt câștig și prin campaniile de propagandă prin care reușește să scoată în evidență faptul că, la fel ca și în cazul vaccinului rusesc, o parte dintre reacțiile internaționale împotriva serurilor chinezești sunt legate mai mult de viziunile și orientările politice, atât externe cât și interne.

Astfel, uigurii din Turcia au acuzat Ankara că a rămas inertă față de persecuția minorității musulmane din China în schimbul transporturilor Sinovac, în același timp în care Paraguay-ul începe să își reconsidere relația cu Taiwanul, în speranța de a deveni cât mai rapid unul dintre clienții vaccinurilor chineze. În Macedonia de Nord, negocierile cu Sinopharm au luat sfârșit pe fondul junor acuzații aduse ministrului Sănătății, Venko Filipče, în vreme ce în, Ungaria Victor Orban se confruntă, de asemenea, cu o serie de suspiciuni referitoare la achiziționarea Sinopharm printr-o operațiune neclară de intermediere.

În tot acest timp, China își vede de treabă și vinde vaccinuri, însoțindu-și exporturile cu propaganda eficientă a viitoarelor oportunități pentru investiții și comerț cu țările partenere.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă