9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalProtest masiv în Bratislava, în semn de solidaritate cu jurnalistul ucis

Protest masiv în Bratislava, în semn de solidaritate cu jurnalistul ucis

Potrivit datelor furnizate de autorităţi, la marşul în memoria lui Kuciak au participat între 10.000 şi 15.000 de persoane, transmite Mediafax, citând sursa menționată.

Duminică, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap. Poliţia slovacă a precizat că asasinatul „probabil are legătură cu investigaţiile sale”.

Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi aflaţi la nivel înalt în Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăţi frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetăţeni slovaci şi italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată „Ndrangheta”.

Premierul slovac Robert Fico a declarat că, în cazul în care se dovedeşte că asasinatul a avut legătura cu anchetele jurnalistului, ar fi „un atac fără precedent la adresa libertăţii presei şi democraţiei din Slovacia”.

Jan Kuciak lucra pentru aktuality.sk, deţinut de compania germană Axel Springer şi de Ringier din Elveţia. El era specializat în cazuri de corupţie, inclusiv cele referitoare la posibilele legături dintre lumea afacerilor şi partidul SMER-SD al premierului Robert Fico.

În această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, crima ridică din nou problema corupţiei care a provocat deja în iunie manifestaţii ale tinerilor care cereau demiterea miniştilor guvernului de stânga condus de Robert Fico, comentează agenţia franceză de presă.

Transparency International a clasat recent Slovacia pe locul şapte în rândul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă