Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: arhivă

Foto: arhivă

Proteste masive în Italia. „Sardinele” cer eliminarea decretului anti-imigrație

"Sardinele" italiene au organizat duminică la Roma prima lor reuniune naţională şi au cerut eliminarea decretului anti-imigraţie al fostului ministru de interne şi lider al partidului Liga Matteo Salvini, informează EFE, preluată de Agerpres.

Redacția Online 0 comentarii

După ce sâmbătă s-au adunat masiv în capitala italiană pentru un protest, la care au participat peste 40.000 de persoane conform cifrelor poliţiei şi 100.000 conform organizatorilor, responsabilii mişcării, care s-a născut acum o lună la Bologna pentru a protesta împotriva politicilor de extremă-dreapta, s-au întâlnit duminică într-o clădire ocupată pentru a discuta şi pregăti un program în şase puncte.

"Sardinele", aşa cum ei înşişi se numesc, solicită în acest plan eliminarea decretului ce înăspreşte politicile împotriva imigraţiei ilegale, care este în vigoare în ţară şi pe care l-a promovat Salvini pe vremea când era ministru de interne în guvernul format împreună cu Mişcarea 5 stele (M5S) antisistem.

De asemenea, aceştia cer ca "personalităţile politice alese la urne să se prezinte la birourile instituţionale pentru a lucra", să comunice "doar prin canale instituţionale", să existe "transparenţă în utilizarea de către (clasa) politică a reţelelor sociale", "violenţa verbală să fie exclusă" şi mass-media să reflecte cu fidelitate mesajele lor şi până la fapte.

La întâlnire a participat Mattia Santori, de 32 de ani, unul dintre motoarele acestei mişcări - care nu este organizată. Acesta a subliniat în declaraţii pentru presă că nu vor fi prezenţi la alegerile regionale din Emilia-Romagna din 26 ianuarie.

"Primul obiectiv este să revenim cât mai curând în pieţe", a subliniat el.

Activista Grazia De Sario a spus că în aceste zone regionale "nu vor exista partide sau liste civice" care să reprezinte "sardinele", deoarece intenţia mişcării este de a fi un intermediar între politică şi societatea civilă.

"Vom continua să umplem pieţele şi să lansăm un mesaj împotriva fascismului, rasismului, violenţei verbale şi să-l oprim pe Matteo Salvini", a spus el.

"Sardinele" s-au manifestat pentru prima dată la 14 noiembrie la Bologna şi de atunci curentul s-a răspândit în diferite oraşe italiene, cu scopul de a adăuga persoane de toate vârstele care împărtăşesc respingerea extremei drepte.

În ianuarie, vor avea loc alegerile în Emilia-Romagna, unde candidata propusă de Ligă, Lucia Borgonzoni, încearcă să-l învingă pe actualul preşedinte regional, Stefano Bonaccini, din partea Partidului Democrat (PD, centru stânga).

Matteo Salvini va profita de aceste alegeri pentru a-şi măsura forţele, acum când este în opoziţie după ce a rupt alianţa guvernamentală cu M5S, care acum guvernează în coaliţie cu Partidul Democrat (PD, centru stânga).

Citește totul despre:

#italia #proteste #lazi

Comentarii

loading...