12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalPurtătoarea de cuvânt a Diplomației ruse l-a comparat pe președintele Serbiei cu...

Purtătoarea de cuvânt a Diplomației ruse l-a comparat pe președintele Serbiei cu Sharon Stone

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a fost pe punctul să declanșeze un conflict diplomatic, după ce a comparat atitudinea președintelui Serbiei, pe timpul unei vizite la Donald Trump, cu prestația actriței Sharon Stone în filmul “Basic instinct”, relatează agențiile internaționale de presă.

Maria Zaharova notase, într-o postare pe Facebook, că la întâlnirea de la Casa Albă, de săptămâna trecută, preşedintele Aleksandar Vucic s-ar fi aşezat pe scaun în faţa preşedintelui Donald Trump în aceeași poziţie folosită de actriţa Sharon Stone în filmul ”Basic instinct”.

Pentru a fi mai explicită, Maria Zaharova își însoțise postarea de pe Facebook cu două fotografii – una a președintelui Serbiei la Casa Albă, alta a lui Sharon Stone în filmul ”Basic instinct”.

“Dacă sunteţi invitat la Casa Albă, iar scaunul pe care staţi a fost pus în aşa fel încât pare că vă aflaţi la un interogatoriu, ar trebui să staţi ca în poza numărul 2. Oricine aţi fi. Credeţi-mă”, a scris Maria  Zaharova pe Facebook.

Președintele Vucic a avut o reacție de răspuns, de la Bruxelles, în care a spus că “Maria Zaharova vorbeşte de cele mai multe ori despre ea însăşi, iar primitivismul şi vulgaritatea pe care le-a arătat vorbesc despre ea şi, în numele lui Dumnezeu, despre cei care au plasat-o pe ea acolo”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă