10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalPutin şi Macron sunt în favoarea menţinerii acordului nuclear cu Iranul

Putin şi Macron sunt în favoarea menţinerii acordului nuclear cu Iranul

”Preşedinţii rus şi francez s-au pronunţat în favoarea menţinerii şi a strictei aplicări” a acordului din iulie 2015, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, după o convorbire telefonică între cei doi lideri, informează AFP, citată de Agerpres.

În comunicat se precizează că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa administraţiei franceze. Macron l-a sunat pe Putin pentru a-l informa în legătură cu convorbirile pe care le-a avut cu Trump.

Preşedintele american urmează să-şi anunţe decizia pe 12 mai în legătură cu acordul privind programul nuclear iranian, semnat în iulie 2015 de către Teheran şi şase mari puteri ale lunii.

Duminică, John Bolton, consilierul său pentru securitate naţională, a declarat că Trump nu a luat încă decizia, adăugând că preşedintele american examinează propunerea omologului său francez privind deschiderea de negocieri pentru un nou acord.

Cele mai citite

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă