13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPutin şi Zelenski au negociat un nou schimb de prizonieri

Putin şi Zelenski au negociat un nou schimb de prizonieri

Cei doi şefi de stat au evocat telefonic “eliberarea de cetăţeni ucraineni deţinuţi” în teritoriile separatiste din estul Ucrainei şi în Crimeea, precum şi în Rusia, a indicat într-un comunicat preşedinţia ucraineană.

Putin şi Zelenski au vorbit de asemenea despre pregătirea unei noi întâlniri în “formatul Normandia”, după cea de la Paris din decembrie, la care au participat cei doi lideri, cu mediere franco-germană.

Respectiva reuniune, care a fost şi prima dintre preşedintele rus şi cel ucrainean, a fost urmată de un schimb de deţinuţi între Kiev şi separatiştii pro-ruşi ce a implicat circa 200 de prizonieri. Operaţiunea a marcat o nouă detensionare a conflictului armat, care în prezent este în mare parte îngheţat, dar care s-a soldat din 2014 cu peste 13.000 de morţi.

În septembrie anul trecut, Kievul şi Moscova au schimbat alţi 70 de deţinuţi, iar Rusia a predat Ucrainei nave de război ce fuseseră sechestrate.

Putin şi Zelenski au mai evocat termenii unui nou schimb de prizonieri la 31 decembrie, atunci Moscova şi Kievul ajungând la un compromis în plan economic, printr-un acord asupra tranzitului gazului rus către Europa via Ucraina.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă