Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Reacția oficialilor UE după votul din Parlamentul britanic

Reacția oficialilor UE după votul din Parlamentul britanic

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, dar şi alţi lideri şi oficiali europeni au comentat votul din Parlamentul britanic prin care a fost respins acordul privind Brexit.

George Dumitrescu 0 comentarii

”Riscul unui Brexit fără acord a crescut”, avertizează Jean-Claude Juncker după respingerea acordului Brexitului în Camera Comunelor

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a apreciat marţi, după respingerea acordului Brexitului în Parlamentul britanic, că ”riscul unui Brexit fără acord a crescut” şi a îndemnat Regatul Unit să-şi clarifice intenţiile cât mai rapid posibil.

”Iau notă cu regret de votul Parlamentului britanic”, afirmă el, precizând că UE nu are acum altă opţoiune decât să accelereze pregătirile în vederea unei ieşiri a Regatului Unit din UE fără acord.

Premierul belgian Charles Michel a dat asigurări că ţara sa va face acelaşi lucru.

Viena şi-a exprimat ”regretul” şi dă asigurări că nu va avea loc o renegociere.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a exprimat regretul faţă de rezultatul votului în Camera Comunelor cu privire la acordul Brexitului.

El a dat asigurări că acordul retragerii regatului Unit din UE nu va fi renegociat.

Liderul La France insoumise (LFI) Jean-Luc Mélenchon a salutat, marţi, respingerea în Camera Comunelor a acordului retragerii încheat de Regatul Unit şi Uniunea Europeană şi a atacat UE.

 

”Acordul Brexitului, respins în Camera Comunelor. Uniunea Europeană descompune guvernele care pactizează cu ea”, a scris el pe Twitter. ”Cel mai rău acord de liber-schimb acceptat vreodată de franţa tocmai a fost bătut în parlamentul englez: fără regrete”, a adăugat el.

Donald Tusk, după respingerea acordului privind Brexitul: Până la urmă, cine va avea curajul să spună care este singura soluţie bună

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a scris pe Twitter, după respingerea acordului privind Brexitul în Prlamentul britanic, că, dacă un acord este imposibil şi nimeni nu vrea un Brexit fără acord, cine va avea curajul să spună care este singura soluţie bună.

"Dacă un acord este imposibil şi nimeni nu vrea un Brexit fără acord, atunci până la urmă cine are curajul să spună care este singura soluţie pozitivă?", a scris Tusk pe Twitter.

Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani: Votul împotriva acordului privind Brexitul, o veste proastă

Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a scris pe Twitter că votul din Parlamentul britanic împotriva acordului privind Brexitul este o veste proastă, iar primele gânduri se îndreaptă către cetăţenii europeni care locuiesc în Marea Britanie şi la britanicii care trăiesc în alte state UE.

Parlamentul britanic a respins marţi, cu doar 73 de zile înaintea Brexitului, singurul plan în vederea unei ieşiri ordonate din Uniunea Europeană (UE), transmite BBC News. Acordul a fost respins cu 432 la 202 voturi. În Parlamentul britanic urmează să fie iniţiată o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

 

Comentarii

loading...