13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalRenault îl va înlocui pe Carlos Ghosn cu directorul operaţional Thierry Bollore

Renault îl va înlocui pe Carlos Ghosn cu directorul operaţional Thierry Bollore

Ghosn a ocupat simultan funcţia de director general al Renault, preşedinte al producătorului auto nipon Nissan şi şef al alianţei strategice dintre Renault şi Nissan şi un alt grup auto nipon, Mitsubishi. Conform postului public de televiziune din Japonia (NHK) şi agenţiei de presă Kyodo, Ghosn a câştigat aproape zece miliarde de yeni (89 de milioane de dolari) în perioada 2010 – 2015, dar a declarat Fiscului doar cinci miliarde de yeni (44 de milioane de dolari) sau jumătate din suma primită, scrie Agerpres.

Marţi seara este programată o reuniune a Consiliului de Administraţie al Renault. Compania a dat publicităţii un comunicat în care dă asigurări că se concentrează pe alianţa cu Nissan şi Mitsubishi, iar procedurile sale de guvernanţă corporatistă sunt deplin funcţionale, după arestarea lui Ghosn.

Statul francez are o participaţie de 15% la Renault, care, la rândul său, deţine o participaţie de 43,4% în Nissan.

Bollore este de mult timp director în industria auto, lucrând ani de zile la producătorul de anvelope Michelin şi la producătorul de componente auto Faurecia, înainte de a se alătura Renault în 2012.

Reprezentanţii Renault nu au fost disponibili pentru comentarii, a informat CNBC.

Marţi, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că este nevoie de o conducere interimară la Renault, apreciind că preşedintele director general Carlos Ghosn “nu mai este în măsură să conducă grupul”, chiar dacă a recunoscut că pentru moment nu există probe care să îl incrimineze.

“Trebuie să punem la punct cât mai rapid posibil o conducere interimară”, a spus Bruno Le Maire pentru postul de radio France Info, la o zi după arestarea lui Carlos Ghosn la Tokyo, acuzat că şi-a ascuns o parte din venituri de Fisc.

Chiar dacă este de părere că Carlos Ghosn nu mai este în măsură să conducă grupul Renault, Bruno Le Maire a subliniat că autorităţile franceze nu au identificat nicio fraudă fiscală în Franţa din partea lui Carlos Ghosn.

“Nu există nimic special de semnalat cu privire la situaţia fiscală a lui Carlos Ghosn în Franţa”, a subliniat oficialul francez.

“Trebuie să dispun de probe înainte de a lua o decizie”, a mai afirmat Le Maire, în opinia căruia responsabilitatea statului este să asigure “stabilitatea Renault, viitorul Renault şi consolidarea alianţei cu Nissan”.

Consiliul de Administraţie de la Nissan urmează să se pronunţe joi asupra concedierii preşedintelui Carlos Ghosn, iar grupul nipon Mitsubishi Motors (MMC) a anunţat o decizie similară.

În vârstă de 64 de ani, Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, o reuşită care i-a adus o remuneraţie uneori contestată. Potrivit firmei de consultanţă Proxinvest, pentru diferitele sale poziţii în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost recompensat în 2017 cu 13 milioane de euro, dintre care 7,4 milioane euro le-a primit în calitate de CEO al Renault.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă