6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalRepublica Moldova: 46% dintre moldoveni se pronunţă pentru apropierea de UE

Republica Moldova: 46% dintre moldoveni se pronunţă pentru apropierea de UE

Aproape jumătate din cetăţenii care mai locuiesc în Republica Moldova (56%) ar pleca cu prima ocazie de pe teritoriul republicii din cauza problemelor economice; aproape o treime dintre moldoveni spun că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar principalele probleme sunt sărăcia, preţurile mari şi şomajul, potrivit rezultatelor Barometrului Opiniei Publice, citate luni de postul de televiziune local TV8.

Conform sondajului, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi consideră că, în Republica Moldova, lucrurile merg într-o direcţie greşită şi doar 25% consideră că acestea evoluează într-o direcţie bună.

Aproape o treime dintre cei chestionaţi au menţionat că banii nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar, în timp ce 45% dispun de mijloace doar pentru cele mai importante lucruri.

La întrebarea dacă duminica viitoare ar trebui să aleagă, în cadrul unui referendum, între aderarea la Uniunea Europeană sau Uniunea vamală (din cadrul CSI), aproape jumătate au declarat că ar alege calea spre UE şi doar 34% au optat pentru Uniunea vamală.

În Chişinău, jumătate dintre cei chestionaţi au optat pentru UE şi doar 31% pentru Uniunea vamală. Altfel stau lucrurile la Bălţi. Acolo doar 25% îşi doresc aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce 49% optează pentru Uniunea vamală.

Barometrul Opiniei Publice a fost realizat în perioada 19 aprilie – 9 mai, la cererea Institutului de Politici Publice din Chişinău, cu susţinerea fundaţiilor Soros şi Konrad Adenauer Stiftung. Această consultare a fost realizată pe un eşantion de 1.115 de persoane, cu o marja de eroare de plus/minus 3%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă