Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Nu am vorbit despre România...Când ajungem la România

Nu am vorbit despre România...Când ajungem la România

VIDEO Rudy Giuliani: "Nu am vorbit despre România...Când ajungem la România. Am tot aici!"

Rudy Giuliani susţine că presa de la Washington nu a scos la iveală afacerile familiei Biden în Ucraina, China sau România. "Nu am vorbit despre România...Când ajungem la România", a afirmat el arătând o tabletă şi precizând "Am tot aici"!

Rl online 0 comentarii

Avocatul lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a acuzat presa că nu investigat acuzaţiile de corupţie împotriva fostului vicepreşedinte Joe Biden şi a familiei acestuia. Giuliani susţine că presa de la Washington nu a scos la iveală afacerile familiei Biden în Ucraina, China sau România.

"Trusturile de presă din Washington au muşamalizat totul în ultimii trei ani. Încerc să investighez un scandal masiv de corupţie în administraţia Obama", a declarat Giuliani la Fox News.

Giuliani, care îl numeşte pe Biden "băiatul de aur" al presei, a apărut la emisiunea “Media Buzz” şi l-a acuzat pe Hunter Biden de activitate nepotrivită legată de afacerile cu compania Burisma Holdings, subliniind că vicepreşedintele Joe Biden s-a folosit de funcţia sa pentru a pune presiuni asupra Guvernului ucrainean în vederea concedierii procurorului Viktor Şokin, care investiga Burisma.

După ce a spus despre Ucraina şi China, Giuliani l-a acuzat pe moderatorul emisiunii că nu îl lasă se continue discuţia: "Nu am vorbit despre România...Când ajungem la România", a afirmat el arătând o tabletă şi precizând ”Am tot aici”.

Afirmatia a fost făcută într-o emisiune la postul Fox News, televiziune apropiată președintelui Trump, unde Giuliani s-a plâns că este sabotat în mass-media.

În războiul politic dintre Trump și Joe Biden și în contextul scandalului legat de Ucraina, avocatul personal al președintelui SUA îl amenință practic pe contracandidatul democrat cu dezvăluiri despre legaturile sale cu Romania.

Reporter: Echipa de campanie a lui Joe Biden a scris o scrisoare acestui post de televiziune spunând că dumneavoastră n-ar trebui să fiți invitat în nicio emisiune pentru că jurnaliștii vă permit să faceți declarații absurde, nejustificate și să spuneți miniciuni sfruntate. Care este reacția dumneavoastră?

Rudy Giuliani: Eu nici n-apuc să închei o propoziție. Sunt contrazis imediat. Ia uitați-vă la un interviu cu oamenii lui Biden sau cu unul dintre lacheii democraților, ei primesc un sfert de oră pentru un răspuns. Și ei spun prostii, gen Hunter Biden nu e de vină, punct. Eu sunt contrazis la un minut după ce am deschis gura. Eu n-apuc să spun nimic. Motivul pentru care nu mă vor în direct este că ei știu ceva despre care voi nu vorbiți. Eu am totul aici.

 Reporter: În regulă, conversația va continua după...

Rudy Giuliani: Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România. Uitați ce mă preocupă: omul e un escroc, un mare escroc și și-a bătut joc de Statele Unite.

Declarația vine după ce un denunțător anonim l-a acuzat pe președintele american că a făcut presiuni asupra președintelui Ucrainei pentru a obține informații compromițătoare despre Joe Biden și fiul acestuia, informații care l-ar putea ajuta în campania pentru alegerile prezidențiale de anul viitor.

Biden a recunoscut că a exercitat presiuni pentru demiterea lui Şokin, dar a negat că ar fi în legătură cu afacerile fiului său. El a mai spus că a acţionat deoarece mai multe Guverne din Occident au considerat că Şorkin era un procuror slab şi poate chiar corupt.

Democraţii americani au lansat în urmă cu opt zile o anchetă în vederea destiturii celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Ei îl acuză că i-a cerut omologului său ucrainean, într-o convorbire la telefon, la 25 iulie, să ancheteze cu privire la fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, bine plasat să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 2020.

Zilele trecute, liderii democraţi care se ocupă de ancheta Congresului american în cadrul procedurii de destituire a lui Donald Trump au transmis un ordin oficial prin care somează Casa Albă să le trimită, până în 18 octombrie, o serie de documente legate de convorbirea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Democraţii i-au cerut şi vcepreşedintelui Mike Pence documente care să-i ajute să înţeleagă mai bine condiţiile în care Trump a încercat să facă presiuni asupra omologului său ucrainean pentru a deschide o anchetă împotriva lui Joe Biden şi a fiului acestuia, Hunter.

 

Comentarii

loading...