15.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalRusia: Cazul Skripal, folosit de britanici ca să obțină bunăvoința Europei pentru...

Rusia: Cazul Skripal, folosit de britanici ca să obțină bunăvoința Europei pentru Brexit

Doi cetăţeni ruşi care seamănă cu cei pe care Marea Britanie îi acuză că au intrat în Anglia pentru a încerca să-l ucidă pe agentul dublu Skripal au declarat joi că nu sunt vinovaţi şi sunt simpli turişti care au venit de la Londra pentru distracţie şi pentru a vizita oraşul Salisbury.

Intervievaţi de canalul de televiziune Russia Today, apropiat Kremlinului, bărbaţii – care seamănă cu cei doi suspecţi ale căror fotografii au fost difuzate de Marea Britanie – au declarat că au dorit să ‘viziteze catedrala din Salisbury’. Totodată, ei au confirmat că se numesc Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, aşa cum indicase Londra, care îi acuză că sunt agenţi ai Serviciului de informaţii militar rus (GRU).

„Nu există fapte pe care să le putem aborda în mod semnificativ”, a spus ministrul Serghei Lavrov după întâlnirea cu omologul său german Heiko Maas. „Este inutil să avem această discuţie şi am confirmat partenerilor germani că nu există nicio dovadă”, a menţionat el.

„Principiul ‘foarte probabil’ pe care colegii britanici îl folosesc pentru a-şi uni partenerii europeni împotriva Rusiei nu este adecvat în acest caz. Este vorba de Brexit – de aceea Londra face acest lucru”, a adăugat ministrul rus.

Lavrov a mai spus că se îndoieşte că dovezile furnizate de Marea Britanie aliaţilor săi în această afacere sunt convingătoare – ceea ce a provocat o ripostă a ministrului german.

„Desigur, noi am fost informaţi de Marea Britanie şi nu avem niciun motiv să punem la îndoială aceste informaţii”, a spus Maas, cerând ca „toată lumea să contribuie la clarificarea acestei situaţii”, inclusiv prin schimb de informaţii despre cei doi suspecţi ruşi menţionaţi de Londra.

Potrivit Londrei, atacul cu agent neurotoxic Noviciok a fost comis de doi ‘ofiţeri’ GRU, identificaţi de poliţia britanică drept cetăţenii ruşi Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, acestea fiind posibil nume de împrumut. Ei fac obiectul unui mandat de arestare.

De la început, Marea Britanie a acuzat Moscova că s-ar afla la originea atacului, care a provocat o gravă criză diplomatică între Rusia şi Occident.

Serghei Skripal şi fiica sa au supravieţuit atacului cu Noviciok, la fel şi poliţistul care s-a contaminat atunci când le-a venit în ajutor.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă