8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalRusia expulzează la întâmplare oficiali baltici, ca reacție la sancționarea propriilor diplomați

Rusia expulzează la întâmplare oficiali baltici, ca reacție la sancționarea propriilor diplomați

Moscova va răspunde Estoniei, Lituaniei și Letoniei pentru expulzarea diplomaților ruși, anunțând angajații misiunilor diplomatice din aceste țări că ”ar putea începe deja să se gândească care dintre ei va trebui să părăsească Rusia”.

Declarația a fost făcută vineri, pentru agenția TASS, de către reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

“Autoritățile acestor țări nu pot avea nicio îndoială în privința răspunsului nostru. Diplomații lor pot începe deja să-și dea seama care dintre ei va trebui să-și împacheteze lucrurile”, a remarcat Zakharova.

Autoritățile din Letonia și Estonia au anunțat vineri expulzarea unui diplomat rus în solidaritate cu Republica Cehă. La rândul său, Lituania expulzează doi angajați ai misiunii diplomatice rusești.

Recent, Rusia a declarat 20 de angajați ai ambasadei cehe la Moscova persona non grata ca răspuns la expulzarea a 18 angajați ai ambasadei ruse la Praga.

Vicepremierul și ministrul de interne al Republicii Cehe, Jan Hamacek, a anunțat faptul că diplomații ruși expulzați sunt ofițeri ai serviciilor de informații rusești, în special SVR și GRU, servicii implicate în exploziile de la două depozite de muniție care au avut loc în 16 octombrie și 3 decembrie 2014 în Vrbetica.

Prim-ministrul ceh Andrei Babis a declarat că guvernul ceh va declasifica documentul privind implicarea serviciilor speciale rusești în incidentul din Vrbetica. În același timp, Jan Hamacek a spus că autoritățile nu vor furniza Rusiei toate informațiile privind ancheta.

Ulterior, premierul a anunțat că raportul Serviciului ceh de securitate și informații cu privire la atentatele de la Vrbetica „nu poate fi publicat” din motive de securitate națională.

Personalul ambasadei ruse din Praga și al celor două consulate generale ruse din orașele Brno și Karlovy Vary este format din 140 de diplomați și personal tehnic, Hamacek admițând posibilitatea expulzării tuturor diplomaților ruși din capitala Cehiei.

Slovacia, Lituania, letonia, Estonia și Polonia și-au exprimat sprijinul pentru acțiunile Republicii Cehe de expulzare a angajaților ambasadei ruse. SUA au susținut, de asemenea, decizia Republicii Cehe, solicitând acțiuni ferme ca răspuns la acțiunile rusești care amenință integritatea teritorială, securitatea energetică sau infrastructura critică a aliaților și partenerilor Washingtonului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă