7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalRusia refuză extrădarea lui Edward Snowden în SUA

Rusia refuză extrădarea lui Edward Snowden în SUA

Kremlinul a dezminţit luni zvonurile cu privire la intenţia Moscovei de a-l preda Statelor Unite pe Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) refugiat în Rusia de cinci ani, afirmând că o astfel de posibilitate este ”absolut inacceptabilă”, relatează EFE.

”Nu au absolut nicio legătură (cu realitatea), nu se pune problema să fie discutată această chestiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului rus RT.

O atitudine similară a avut-o luna trecută şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, care a exclus că soarta fostului consultant al NSA va fi temă de discuţie la summitul dintre preşedinţii american, Donald Trump, şi rus, Vladimir Putin, de la Helsinki.

”Îi respectăm drepturile şi nu-l putem expulza împotriva voinţei sale”, a declarat cu acel prilej Lavrov, la postul britanic Channel4.

Snowden a dezvăluit în 2013 informaţii cu privire la amploarea programelor de supraveghere ale SUA.

Fost angajat al CIA şi al unui contractor al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA), Snowden este pus sub urmărire de către autorităţile din Statele Unite pentru declasificarea de documente secrete şi pentru predarea câtorva zeci de mii de documente guvernamentale unor jurnalişti. El s-a refugiat în Rusia, locul în care se găseşte fiind ţinut secret de autorităţi. În 2017, Rusia i-a prelungit cu trei ani permisul de rezidenţă, iar începând cu anul 2020 Snowden ar putea cere cetăţenia rusă.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă