Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Rusia dorește să mărească producția globală de petrol, după întâlnirea cu oficialii OPEC, din luna iunie.

Rusia dorește să mărească producția globală de petrol, după întâlnirea cu oficialii OPEC, din luna iunie.

Rusia şi statele OPEC vor mărirea producţiei globale de hidrocarburi

Rusia dorește să mărească producția globală de petrol, după întâlnirea cu oficialii OPEC, din luna iunie. Aceasta datorită îmbunătățirii condițiilor pieței și scăderii stocurilor globale.

Florin Budescu 0 comentarii

Semnalul a fost dat de Kiril Dmitriev (foto), unul dintre principalii oficiali ruși care urmăresc promovarea unui pact de aprovizionare cu ţiţei cu OPEC, pentru Federaţia Rusă.

Dmitriev, șeful fondului de stat rus pentru investiții directe, a fost primul oficial rus care a prezis o înțelegere cu OPEC încă din anul 2016. De atunci, a devenit un apărător-cheie al Pactului Rusia - OPEC, în pofida presiunilor firmelor naționale de petrol de a renunța la acord.

Dmitriev, un însărcinat al Moscovei în Orientul Mijlociu, în general, și Arabia Saudită, în particular, a declarat în ultimele luni că este încă prea devreme pentru a pune capăt reducerilor de producție, reluând astfel poziția liderului de facto al OPEC, Arabia Saudită.

 

Eforturi de coordonare

Într-o schimbare aparentă a poziției, Dmitriev a declarat că reducerile de aprovizionare nu vor mai fi necesare după luna iunie. „Este destul de posibil ca, având în vedere situația de pe piață și stocurile în scădere ale OPEC și ale aliaților săi, să se poată decide în iunie anul acesta să se renunțe la reducerile de aprovizionare și, ulterior, să se sporească producția“, a declarat Dmitriev, la Moscova.

„Această decizie nu va însemna încheierea acordului, ci o confirmare a faptului că participanții își continuă eforturile de coordonare, atunci când este important nu numai să se reducă, dar și să se crească producția în funcție de condițiile pieței“, a declarat el.

Dmitriev și ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, s-au aflat sub o presiune sporită în ultimul an, din partea unor firme precum Rosneft, al cărei șef, Igor Secin, un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, a declarat că Rusia ar trebui să renunțe la reducerile de producție.

Secin susține că Rusia își pierde cota de piață în Statele Unite, care nu participă la reducerile de producție și, prin urmare, a stimulat producția până la un nivel-record de aproximativ 12 milioane de barili de petrol pe zi.

Rusia și Arabia Saudită produc 11 milioane, respectiv 10 milioane de barili de petrol pe zi, dar ar putea crește producția destul de repede dacă este necesar.

 

Aparent, fără un război al preţurilor

În ianuarie, Dmitriev declarase că Rusia nu ar trebui să înceapă un război al prețurilor petrolului împotriva Statelor Unite, ci mai degrabă să țină seama de reducerile de producție, chiar și pe seama pierderii cotei de piață pe termen mediu, aminteşte Reuters.

Khalid al-Falih, ministrul saudit al Energiei, mai spusese că este important să se extindă reducerile de petrol până la sfârșitul acestui an. Dar acum acesta a declarat că piața se îndreaptă către un echilibru și a adăugat că imaginea va deveni mai clară în luna mai.

Situaţia de pe piețele globale de petrol s-a înăsprit, în pofida creșterii producției din SUA, după ce Washingtonul a impus noi sancțiuni Iranului și Venezuelei, reducându-și producția și exporturile și luând efectiv cota de piață din Asia, în Europa.

OPEC și aliații săi au fost nevoiți să-și anuleze întâlnirea din aprilie și se vor reuni pe 25 iunie - 26 iunie, la nivel de oficiali, spunând că trebuie să vadă mai întâi ce sancțiuni noi va impune Washingtonul Iranului la începutul lunii mai.

200,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale a furnizat Gazprom Export ţărilor Europei, inclusiv Turcia

„Astăzi vedem că prețul petrolului este stabil și stocurile scad. Decizia din iunie va fi luată în funcție de condițiile pieței, dar până acum vedem posibilități de creștere a producției, ceea ce nu înseamnă încheierea tranzacției, ci continuarea logică a acesteia”, a declarat Dmitriev. “Acordul vizează stabilizarea pieței. Uneori am scăzut preţurile, dar alteori le creştem“, a adăugat el.

 

Federaţia Rusă, dependentă de veniturile din petrol şi gaze

Care este miza? Economia Rusiei este puternic dependentă de veniturile pe care le obţine din petrolul şi gazele pe care le extrage. Privind în istoricul datelor cifrice, exporturile de gaze naturale ale Rusiei au crescut la 64.290 milioane USD în anul 2011, de la 47.739,3 milioane USD în anul 2010.

Exporturile de gaze naturale ale Federaţiei Ruse au fost în medie de 26.625,46 milioane USD, între anii 1992 și 2011, ajungând la o valoare maximă de 69.107 milioane USD în anul 2008 și la un nivel-record al încasărilor, de 8.757 milioane USD, în anul 1992, conform TradingEconomics.com, dacă discutăm despre ce s-a întâmplat până în 2011, ca un exemplu plastic al ordinelor de mărime.

Banca Mondială estimează valoarea totală a resurselor naturale ale Rusiei la 75 de trilioane USD. Federaţia Rusă se bazează pe veniturile din Energetică pentru a-și ranforsa creşterea economică. Statul are o abundență de petrol, gaze naturale și metale prețioase, care reprezintă o mare parte din exporturile Rusiei.

Din anul 2012, sectorul petrolului și gazelor a reprezentat 16% din PIB, 52% din veniturile bugetului federal și peste 70% din totalul exporturilor.

Anul acesta, exportul de resurse naturale a reprezentat 60% din PIB-ul țării. Rusia este considerată o superputere energetică. Are cele mai mari rezerve de gaze naturale și este cel mai mare exportator de gaze naturale. Este, de asemenea, al doilea mare exportator de petrol.

 

Control

Rusia este un important furnizor de petrol și gaze pentru o mare parte a Europei şi foloseşte aceste exporturi ca unealtă de retorsiune şi control asupra bătrânului continent.

Ministerul Resurselor Naturale şi Mediului rus a declarat pe 22 martie, conform Russia Business Today, că economia Rusiei se bazează în mare măsură pe exportul resurselor sale. Săptămâna trecută, ministerul a spus că valoarea combinată a petrolului, gazului și a altor resurse naturale, începând cu anul 2017, de 845 de miliarde de dolari, echivalează cu 60% din PIB. Procentul rimează cu cel furnizat de alte date publice.

Conform WorldsTopExports.com, Rusia se află pe locul al doilea în anul 2019, cu exporturi totale de 93,3 miliarde USD, reprezentând 11,1% din totalul exporturilor de ţiţei brut, la nivel global. Pe primul loc este Arabia Saudită, cu 133,6 miliarde USD, iar SUA sunt de-abia pe locul al 13-lea, cu 21,8 miliarde USD.

Doar doi dintre primii 15 exportatori listaţi de sursa citată au crescut valoarea transporturilor lor de țiței din anul 2013 până în anul 2017: Statele Unite, cu o creștere notabilă, de 328% a veniturilor, și Irakul, cu un avans modest, de 0,6%.

Conform website-ului Gazprom Export, în 2018, compania a furnizat în țările europene un total de 200,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Țările din Europa de Vest au reprezentat aproximativ 81% din exporturile Gazprom Export, în timp ce statele din Europa Centrală au obținut 19%.

Piața Europei de Vest (inclusiv Turcia) consumă cea mai mare parte a exporturilor rusești. În anul 2018, Gazprom Export a livrat 162,39 miliarde de metri cubi de gaz pe piețele din regiune. Beneficiarii importanți sunt Germania, Turcia, Italia, Marea Britanie și Franța.

Comentarii

loading...