21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalSalvini se gândeşte să candideze la preşedinţia Comisiei Europene

Salvini se gândeşte să candideze la preşedinţia Comisiei Europene

”Este adevărat, prieteni din mai multe ţări europeni mi-o cer”, a răspuns şeful Ligii (extremă dreapta) unei întrebări în acest sens din partea cotidianului italian.

”Mai e mult până în mai. Vom vedea, reflectez”, a spus Salvini.

Declaraţia liderului extremei drepte italiene pare o lovitură aplicată Comisiei, în contextul în care Bruxellesul examinează proiectul bugetului Italiei pe 2019 şi s-ar pregăti, potrivit unui oficial guvernamental de rang înalt, să declanşeze o procedură împotriva Romei cu privire la încălcarea reglementărilor bugetare europene.

Vicepreşedintele Consiliului italian de Miniştri a mai declarat miercuri, într-o vizită la Moscova, că ţara sa se opune prelungirii sancţiunilor impuse de către Uniunea Europeană Rusiei.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă