8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalŞapte martori, dintre care doi noi, audiaţi pe timpul verii în dosarul...

Şapte martori, dintre care doi noi, audiaţi pe timpul verii în dosarul suedez al lui Assange

”Pe timpul verii, şapte martori au fost interogaţi în cadrul anchetei cu privire la Julian Assange”, a precizat parchetul într-un comunicat.

Între ei se află ”două persoane care nu au mai fost interogate niciodată anterior”, subliniază parchetul.

Odată prezentate concluziile interogatoriilor – aflate în curs de analiză -, ”ancheta va putea să să fie abandonată sau aş putea să ordon acte complementare”, a declarat procurorul însărcinat cu instrucţia, Eva-Marie Persson, citat în comunicat.

Magistrata a anunţat la jumătatea lui mai redeschiderea anchetei cu privire la viol contra lui Assange, în vârstă de 48 de ani, după arestarea acestuia de către poliţia britanică în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, la 11 aprilie.

”Dacă estimez că următoarea etapă constă în interogarea lui Julian Assange, voi lua o decizie cu privire la o anchetă europeană”, un mecanism de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene (UE) în cadrul unor anchete penale, ”caz în care le voi scrie autorităţilor britanice pentru a le cere să efectueze interogatoriul”, a adăugat ea luni.

Redeschiderea anchetei suedeze a relansat un adevărat foileton judiciar, care durează de aproape un deceniu, în care fondatorul WikiLeaks – care a publicat sute de mii de documente confidenţiale – şi susţinătorii săi au denunţat neîncetat o menevră menită să conducă la extrădarea acestuia în Statele Unite, care-l acuză de spionaj.

În mod oficial, în vederea evitării acestei extrădări s-a refugiat australianul, în 2012, în Ambasada Ecuadorului la Londra.

În absenţa sa şi în imposibilitatea avansării anchetei, justiţia suedeză a abandonat proceduri penale în mai 2017.

În vârstă de trizeci de ani la momentul faptelor, în august 2010, reclamanta suedeză îl acuză pe australian că a întreţinut un raport sexual cu ea în timp ce ea dormea şi fără prezervativ, în contextul în care ea a refuzat orice raport neprotejat în mai multe rânduri.

Julian Assange a negat întotdeauna faptele de viol şi susţine că suedeza a consimţit şi a acceptat ca el să nu folosească prezervativ.

Faptele, pasibile de patru ani de închisoare, urmează să fie prescrise la 17 august 2020.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă