14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalScandal în UE pe tema exporturilor de tehnologie de supraveghere

Scandal în UE pe tema exporturilor de tehnologie de supraveghere

Oficialii europeni se tem ca un proiect de lege care ar reglementa exporturile de produse cu dublă utilizare să nu fie amânat până la calendele grecești. Aceste produse care pot fi folosite în scopuri civile sau militare fac obiectul controlului exporturilor.

Nouă state membre, cu Suedia în frunte, s-au aliat ămpotriva acestei propuneri, care ar limita exportul unor tehnogii ce pot fi utilizate la îngrădirea drepturilor omului. Suedia, Cehia, Cipru, Estonia, Finlanda, Irlanda, Italia, Polonia și Marea Britanie s-au opus unui document în acest sens al Comisiei Europene.

Reprezentanții acstor țări avertizează că propunerea ar putea genera ”imaginea unei Europe alergică la tehnologie, un loc unde nu vor vrea să se instalezepionierii mondiali ai generațiilor viitoare”, arată un document obținut de jurnaliștii de la Euractiv Franța.

În 2016, Comisia a propus extinderea legislației în privința controlului exporturilor și asupra produselor tehnologice. Bruxelles-ul și-a motivat inițiativa ca un răspuns la Primăvara arabă, în perioada căreia unele companii europene au vândut aparate de supraveghere unor guverne care le foloseau pentru a-i spiona ilegal pe manifestanți.

Viitorul legislației europene este foarte incert, în ciuda numeroaselor cauze care continuă să facă valuri. Nu mai devreme de luna mai, organizația non-guvernamentală Access Now a dezvăluit că Turcia utiliza un dispozitiv produs de firma germană FinFisher pentru a-i spiona pe opozanți Guvernului de la Ankara.

Funcționari apropiați de negocieri au declarat cu Suedia este liderul opoziției față de noile măsuri. În documentul lor, Stockholm-ul și aliații să atrag atenția asupra noilor controale europene, fără coordonarea lor cu principalii parteneri comerciali, inclusiv Statele Unite.

”Fără măsuri similare în celelalte mari economii, controlul exporturilor europene nu va servi decât la promovarea dezvoltării tehnologiilor respective în afara UE”, se arată în document.

Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, convins că România va fi vizitată de turiști qatarezi

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a subliniat miercuri că este încrezător în creșterea numărului de turiști din Qatar care vizitează România, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă