10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSchimb de focuri între Coreea de Nord și de Sud. Ce explicație...

Schimb de focuri între Coreea de Nord și de Sud. Ce explicație oferă Statele Unite

Schimburile de focuri au avut loc în apropierea unui post de grăniceri.

Aceste schimburi de focuri ar fi fost ”accidentale”, a susținut secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, care a precizat că își bazează această opinie pe “informații interne” ale Statelor Unite.

Potrivit oficialului american, la început au fost câteva gloanțe trase dinspre Coreea de Nord, la care Coreea de Sud a ripostat.

“Credem că a fost un accident”, a spus Mike Pompeo, citat de un post de televiziune din Statele Unite.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă