9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalSchimbare la vârful armatei ucrainene. Ce decizie a luat președintele Volodimir Zelenski

Schimbare la vârful armatei ucrainene. Ce decizie a luat președintele Volodimir Zelenski

“Volodimir Zelenski nu are dubii asupra patriotismului lui Ruslan Khomchak, nici asupra loialităţii acestuia faţă de jurământul militar sau asupra abilităţilor sale profesionale. Dar preşedintele vrea să vadă sinergie între Ministerul Apărării şi Forţele Armate. Din nefericire, nu vedem această sinergie”, a declarat Serhiy Nikiforov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Ucrainei, citat de cotidianul Kyiv Post.

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat marţi un decret prin care a decis revocarea general-colonelului Ruslan Khomchak din funcţia de comandant al Forţelor Armate ucrainene şi înlocuirea sa cu general-maiorul Valeriy Zaluzhniy, care până acum a fost comandant al districtului militar nordic.

General-colonelul Ruslan Khomchak va fi numit prim-vicesecretar al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare.

Demiterea lui Ruslan Khomchak din funcţia de comandant al Forţelor Armate intervine pe fondul disputelor acestuia cu ministrul Apărării, Andriy Taran. Tensiunile au afectat semnificativ procesul decizional în materie de apărare şi securitate.

Armata ucraineană este implicată, începând din 2014, în confruntări militare cu insurgenţi separatişti proruşi, în regiunile Doneţk şi Lugansk, situate în estul Ucrainei. Bilanţul conflictului militar este de aproximativ 14.000 de morţi.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...
Ultima oră
Pe aceeași temă