9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSchimbări constituționale în Franța. Ce prevederi noi vrea Emmanuel Macron

Schimbări constituționale în Franța. Ce prevederi noi vrea Emmanuel Macron

Iniţiativa legislativă a fost aprobată cu 391 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 115 abţineri în Adunarea Naţională, conform Agenţiei France-Presse şi postului Francetvinfo.

Articolul legislativ, elaborat pe baza recomandărilor Convenţiei Cetăţeneşti privind Climatul, are următorul conţinut: Franţa “garantează protejarea mediului şi a diversităţii biologice, precum şi lupta împotriva dereglărilor climatice”.

“Este un avans major”, a reacţionat, prin Twitter, ministrul francez al Tranziţiei Ecologice, Barbara Pompili.

Senatul Franţei se va pronunţa în luna mai asupra oportunităţii introducerii acestui articol în Constituţie.

“Vom avea referendumul promis de preşedintele Republicii”, a declarat Eric Dupond-Moretti, ministrul francez al Justiţiei, deşi unii parlamentari au dubii că va fi organizat plebiscitul.

Opoziţia consideră că iniţiativa este “simbolică”

Opoziţia din Franţa consideră că votul parlamentar este “mai degrabă simbolic”, o “acţiune de relaţii publice” a preşedintelui, pentru a “ascunde renunţarea la unele măsuri ecologice”.

Textul legislativ ar putea suferi modificări în Senat. Preşedintele Senatului, Gérard Larcher, membru al formaţiunii Republicanii (LR), vrea înlocuirea cuvântului “garantează” cu “acţionează”, pledând pentru acţiuni clare în scopul protejării mediului. Disensiunile riscă să genereze un impas politic în aprobarea definitivă a textului.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă