8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalȘefii Externelor Franței și Germaniei încearcă să salveze aparențele după ieșirea lui...

Șefii Externelor Franței și Germaniei încearcă să salveze aparențele după ieșirea lui Macron

Guvernele celor două state au propus angajarea unei analize a mizelor mari ale securităţii colective, cu două săptămâni înaintea summitului Alianţei Nord-Atlantice la Londra, relatează AFP, conform News.ro.

Şeful Diplomaţiei germane Heiko Maas a propus miercuri să se înfiinţeze un comitet de experţi, prezidat de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în vederea consolidării procesului politic în cadrul NATO, o organizaţie militară.

Omologul său francez Jean-Yves Le Drian a prezentat o propunere similară.

”Un mic grup de personalităţi eminente” urmează să fie însărcinat să reflecteze la ”relaţia NATO cu Rusia” şi la ”viitoarele mize mari ale securităţii colective, precum ameninţarea teroristă, China şi impactul militar al marilor rupturi tehnologice”, a precizat ministrul în intervenţia sa, la începutul unei sesiuni de lucru.

Jens Stoltenberg a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la prounerea franceză într-o conferinţă de presă la finalul primei sesiuni.

El a declarat, în schimb, că propunerea prezentată de Heiko Maas are ”multe merite şi interes” şi că a primit ”susţinerea multor aliaţi”.

Stoltenberg urmează să efectueze o vizită la Paris, săptămâna viitoare, pentru a se întâlni cu Macron.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo nu a dorit, la rândul său, să se propnunţe cu privire la cele două propuneri. ”Eu nu cred că este momentul bun şi nici formatul”, a declarat el în conferinţa sa de presă.

Diagnosticul brutal al şefului statului francez şi critica leadershipului american au şocat la NATO.

”Răul este făcut. Acum trebuie limitate pagubele în vederea afişării unităţii summitului de la Londra”, a comentat un diplomat de ang înalt.

”NATO este destabilizată de trei probleme: comportamentul preşedintelui american Donald Trump, comportamentul Turciei şi comportamentul lui Macron”, a subliniat el.

Miniştrii au lucrat la probleme strategice în cursul unei cine de lucru.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă