12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalŞeful CBS este acuzat de hărţuire sexuală

Şeful CBS este acuzat de hărţuire sexuală

Acuzaţiile de hărţuire sexuală au fost făcute într-o perioadă în care Moonves, preşedinte-director general al CBS, este implicat într-o dispută legală privind controlul companiei cu cel mai mare dintre acţionari, National Amusements Inc, grup deţinut de Shari Redstone şi de tatăl acesteia, Sumner Redstone, care controlează şi Viacom Inc.

CBS a anunţat, vineri, că Moonves, în vârstă de 68 de ani, va fi subiectul unei anchete interne, după ce şase femei l-au acuzat, într-un articol publicat în The New Yorker, că au fost hărţuite sexual de acesta în perioada 1985 – 2006.

Moonves a declarat, într-un comunicat emis vineri, că regretă “enorm” dacă unele femei s-au simţit inconfortabil când le-a făcut avansuri, dar a respins acuzaţiile de hărţuire şi a adăugat că nu s-a folosit niciodată de funcţia sa pentru a răni pe cineva sau a-i distruge cariera.

Discuţia privind suspendarea lui Moonves va avea loc luni, iar compania va lua o decizie şi privind firma de avocatură care se va ocupa de acuzaţii, potrivit unei surse.

Purtătorul de cuvânt al National Amusements a refuzat să comenteze în numele companiei şi al familiei Redstone.

Moonves a refuzat, la începutul acestui an, propunerea lui Shari Redstone de fuzionare a companiilor CBS şi Viacom Inc., în cea din urmă acţionar majoritar fiind tot National Amusements.

Însă, dacă Moonves va fi înlăturat de la conducerea companiei CBS, va dispărea şi un obstacol major în ceea ce priveşte acest proiect.

Cele mai citite

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Când se dau pensiile de Paște

Întrucât bugetarii beneficiază de minivacanță între 1 și 7 Mai, distribuirea pensiilor va fi ajustată pentru a asigura că acestea ajung la beneficiari la...
Ultima oră
Pe aceeași temă