Şeful diplomaţiei ungare a afirmat în cadrul audierii că situaţia minorităţilor maghiare din afara ţării s-a îmbunătăţit în ultimii cinci ani, dar rămân multe probleme nerezolvate.
El a insistat că politica privind minorităţile maghiare din afara Ungariei este unul din cele mai importante aspecte ale politicii externe ungare şi nu va fi “sacrificată pentru jocuri geopolitice”, iar la baza deciziilor de politică externă trebuie să se afle interesul naţional. “Trebuie să acceptăm” că Guvernul este supus cu regularitate la presiuni ca urmare a acestui principiu, a remarcat Szijjarto, conform Agerpres.
Potrivit ministrului ungar de Externe, reuşitele comune ale Budapestei cu ţările învecinate au dus la îmbunătăţirea situaţiei etnicilor maghiari din aceste ţări şi creează posibilitatea de a discuta aspecte complicate într-o atmosferă de încredere reciprocă.
Szijjarto a apreciat că, dintre statele vecine, Serbia tratează “cel mai corect” comunitatea maghiară, chiar şi în comparaţie cu state membre ale Uniunii Europene. De aceea, poziţia Ungariei de a susţine aderarea acestei ţări la UE se justifică, a menţionat el.
La “capătul opus” se situează, în opinia sa, Ucraina, unde după instalarea la Kiev a unei noi administraţii prezidenţiale a crescut presiunea asupra comunităţii maghiare, presiune pe care guvernul ungar o respinge, a subliniat Szijjarto, denunţând faptul că măsurile luate pentru îmbunătăţirea situaţiei maghiarilor din Transcarpatia au fost interpretate ca “revizioniste”. “Avem mari speranţe” în ce priveşte noua conducere ucraineană, deşi nu s-au făcut mari progrese, “cu excepţia unor declaraţii pozitive”, a adăugat ministrul de externe ungar.
El a precizat că Ungaria va renunţa la veto-ul său faţă de apropierea Ucrainei de NATO atunci când Kievul va anula măsurile considerate de Budapesta ca fiind nocive pentru etnicii maghiari.
În ce priveşte România, şeful diplomaţiei ungare a afirmat că este o ţară căreia îi lipseşte stabilitatea politică, deşi ar fi în interesul Ungariei ca la Bucureşti să se instaleze o conducere stabilă politic, cu care să se poată ajunge la înţelegere.
