12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalSerghei Lavrov infirmă că Moscova i-ar fi cerut lui Maduro să nu...

Serghei Lavrov infirmă că Moscova i-ar fi cerut lui Maduro să nu părăsească Venezuela

Şeful diplomaţiei ruse, citat de RIA Novosti, a afirmat că Rusia şi SUA au poziţii ireconciliabile cu privire la Venezuela, dar că sunt de acord să continue discuţiile.

Rusia, a spus Serghei Lavrov, va mobiliza eforturile ţărilor care respectă Carta ONU pentru a contracara planurile SUA privind Venezuela.

Potrivit acestuia, Moscova va reuni un grup de ţări pentru a contracara planurile privind o posibilă intervenţie militară a Statelor Unite în Venezuela. ‘Un astfel de grup se formează în prezent la Naţiunile Unite şi eu sper că acesta va primi un sprijin important în cadrul Organizaţiei pentru că este vorba de un lucru foarte simplu (…), apărarea normelor fundamentale şi a principiilor dreptului internaţional, aşa cum sunt ele stipulate în Carta ONU’, a insistat ministrul rus.

Referitor la discuţia telefonică de miercuri cu secretarul de stat american Mike Pompeo, Serghei Lavrov a declarat că, deşi se află pe poziţii divergente, Moscova şi Washingtonul au convenit să continue discuţiile pe această temă.

Secretarul de stat american Mike Pompeo i-a spus miercuri ministrului rus de externe că Moscova ‘destabilizează’ Venezuela şi a cerut din nou Rusiei să înceteze să-l mai sprijine pe Nicolas Maduro.

În acelaşi timp, Lavrov a denunţat afirmaţiile făcute anterior atât de Donald Trump, cât şi de Mike Pompeo, potrivit cărora armata americană ar putea interveni, dacă va fi necesar, în Venezuela, potrivit AFP.

‘Continuarea acestor etape agresive este plină de consecinţe’, a declarat ministrul rus în cursul convorbirii telefonice cu secretarul de stat american, adăugând că ‘poporul venezuelean trebuie să-şi decidă singur destinul’, conform agenţiei franceze de presă.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă