19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalSerghei Lavrov: Presupusul atac chimic din Siria, o ”înscenare”cu ajutorul unei ţări...

Serghei Lavrov: Presupusul atac chimic din Siria, o ”înscenare”cu ajutorul unei ţări ”rusofobe”

‘Noi dispunem de dovezi incontestabile că este vorba de o nouă înscenare şi că serviciile speciale ale unui stat, aflat în prezent în prima linie a campaniei rusofobe, au participat la această înscenare’, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.

O intervenţie militară occidentală în Siria riscă să ‘provoace noi valuri de migranţi în Europa’ în caz de ‘exces’ , a afirmat ministrul rus, avertizând împotriva unui scenariu similar cu cel din Libia sau din Irak. ‘Chiar şi un exces nesemnificativ va provoca noi valuri de migranţi în Europa şi alte evoluţii de care nici noi, nici partenerii noştri europeni nu avem nevoie’, dar care îi pot ‘bucura pe cei care sunt protejaţi de ocean’, a declarat Lavrov, făcând aluzie la SUA.

Potrivit Căştilor albe siriene – echipe de salvare în zonele rebele – şi organizaţiei neguvernamentale Syrian American Medical Society, zeci de persoane (până la 70, conform unor surse) au fost ucise la 7 aprilie la Douma într-un atac cu ‘gaz toxic’ , atribuit de Occident regimului Bashar al-Assad, care dezminte orice responsabilitate.

Miercuri, armata rusă a acuzat Căştile albe că ‘înscenat în faţa camerelor de filmat atacul chimic împotriva civililor’.

În acelaşi timp, ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat vineri că Moscova cheamă Washingtonul să nu se pripească în privinţa Siriei şi să nu permită escaladarea situaţiei până la un stadiu exploziv. De asemenea, Federaţia Rusă, a spus el, îndeamnă SUA să nu tulbure comunitatea internaţională cu semnale privind posibila folosire a forţei în Siria.

Moscova cheamă Washingtonul să se concentreze pe un dialog constructiv pentru a stabili adevărul despre incidentul din Douma, a mai spus ministrul adjunct de externe rus.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...
Ultima oră
Pe aceeași temă