11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalSiria: 11 civili ucişi într-o explozie la Idlib

Siria: 11 civili ucişi într-o explozie la Idlib

Cel puţin 11 civili au fost ucişi luni într-o explozie cu origine necunoscută la Idlib, un oraş din nord-vestul Siriei aflat sub controlul jihadiştilor, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Detonaţia violentă a făcut, de asemenea, 80 de răniţi, iar bilanţul morţilor riscă să se înrăutăţească, pentru că mai multe victime sunt în stare gravă ori sub dărâmături, potrivit OSDO.

Cauzele exploziei nu au fost stabilite deocamdată.

Un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului a văzut un imobil distrus şi câteva foarte avariate, în timp ce echipele de prim-ajutor acţionau la lumina lanternelor pentru a încerca să găsească supravieţuitori.

Oraşul Idlib este controlat de grupul Hayat Tahrir al-Sham, dominat de fosta ramură siriană a organizaţiei Al-Qaida. Provincia cu acelaşi nume este ultima care scapă aproape integral regimului de la Damasc.

Numeroşi rebeli şi familiile lor evacuaţi recent din oraşul Douma, enclavă insurgentă Ghouta Orientală situată la porţie Damascului, au plecat spre această provincie.

Declanşat în 2011 cu represiunea de către regim a manifestaţiilor paşnice, conflictul din Siria a făcut peste 350.00 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă