Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Siria, lupte sângeroase în apropiere de Damasc

Siria, lupte sângeroase în apropiere de Damasc

Consiliul de Securitate încearcă să obțină un acord de încetare a focului în Siria, după șase zile de bombardamente intense. Situația a devenit dramatică. Potrivit ONU, civilii trăiesc într-un adevărat infern.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

Descrierea făcută de reprezentanții Națiunilor Unite corespunde dramatic realității. Puținele imagini care vin de la Ghouta sunt șocante. Cartiere întregi în ruine, oameni uciși sau schilodiți, resurse alimentare și medicale inexistente, echipele de salvare nu pot interveni.

"Domnule preşedinte, când o întreagă generaţie este jefuită de viitorul său, când atacurile asupra spitalelor au devenit ceva obişnuit, când asediul asupra unor oraşe şi cartiere au devenit o realitate dureroasă pentru sute şi mii de oameni, comunitatea internaţională trebuie să ia măsuri urgente şi concrete" - Mark Lowcock, sub-secretar pentru Afaceri Umanitare și Situații de Urgență.

Ghouta este un conglomerat de sate și mici orășele din apropierea capitalei siriene, Damasc. Opoziția, afirmă că forțele guvernamentale, susținute de ruși, bombardează intens zona și se foloseșc chiar bombe cu fragmentație. În replică, guvernul afirmă că civilii sunt ținuți captivi de Frontul Al Nusra care îi folosește ca scuturi umane pentru a bombarda intens Damascul.

"S-a creat impresia că întreaga Ghouta este alcătuită doar din spitale, iar armata siriană luptă împotriva acestor spitale. Este o cunoscută tactică a războiului informaţional" - Vasilii Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU.

Totuşi, este foarte clar că luptătorii islamişti şi-au amplasat dispozitivele militare în spitale şi şcoli. Potrivit Natiunilor Unite, 400 de oameni au murit iar 1500 au fost răniți.

Suedia și Kuweitul au propus o încetare imediată a focului pentru 30 de zile și furnizarea de ajutor umanitar. Bombardamentele reciproce din zona Ghouta sunt considerate unul dintre cele mai crunte episoade de la declanșarea războiului civil din Siria, în urmă cu opt ani, relatează site-ul stiri.tvr.ro.

Comentarii

loading...