18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalSiria: Presupus atac israelian, în apropierea aeroportului internaţional din Damasc

Siria: Presupus atac israelian, în apropierea aeroportului internaţional din Damasc

Atacul a fost confirmat şi de Observatorul sirian pentru Drepturile Omului, care a precizat că sistemele antiaeriene siriene nu au reuşit să intercepteze rachetele.

Observatorul a mai transmis că în jurul orei locale 1 s-au auzit mai multe explozii, acestea fiind cauzate de rachete lansate de aeronave israeliene.

Atacul a vizat depozite de muniţie ale unor “miliţii non-siriene loiale regimului” de la Damasc, a adăugat Observatorul, precizând că nu are informaţii privind eventuale victime sau daune.

Israelul nu a confirmat, dar nici nu a negat că ar fi efectuat atacul cu rachete din Siria.

Iranul susţine mai multe miliţii ce luptă de partea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, printre care şi organizaţia militantă Hezbollah din Liban.

Israelul, preocupat de prezenţa tot mai puternică a Iranului în Siria, a atacat în ultimii ani zeci de poziţii iraniene sau ale unor forţe sprijinite de Teheran.

Iranul şi Rusia sunt principalii aliaţi ai Administraţiei de la Damasc, condusă de preşedintele Bashar al-Assad.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă