15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSoţia unui diplomat american, implicată într-un accident mortal în Marea Britanie

Soţia unui diplomat american, implicată într-un accident mortal în Marea Britanie

Femeia de 42 de ani avea calitatea de “suspect” în investigaţia Poliţiei din Northamptonshire asupra coliziunii care a avut loc în 27 august în Croughton, a precizat într-un comunicat şefa operaţiunilor de investigaţie Sarah Johnson.

Ambasada SUA la Londra a declarat că incidentul a implicat “o maşină condusă de soţia unui diplomat american acreditat în Marea Britanie”, potrivit agenţiei Press Association.

Accidentul s-a soldat cu moartea unui motociclist în vârstă de 19 ani, Harry Dunn.

Poliţia stabilise legătura cu femeia, “care s-a angajat la acea dată să colaboreze strâns cu noi şi a confirmat că nu intenţionează să părăsească ţara în viitorul apropiat”, a spus Johnson. La ora actuală, poliţia “caută documentaţia necesară care să permită arestarea şi interogarea oficială a suspectei şi explorează toate oportunităţile pe canale diplomatice care să asigure continuarea investigaţiei”, a adăugat ea.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă