25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalSpania: Dezbaterile din Parlament pentru învestirea premierului vor începe pe 22 iulie

Spania: Dezbaterile din Parlament pentru învestirea premierului vor începe pe 22 iulie

Primul vot este aşteptat să aibă loc după dezbaterea din 23 iulie, relatează Reuters.

Într-o primă rundă, Sanchez are nevoie de sprijinul unei majorităţi a parlamentarilor pentru a obţine votul de încredere.

Dacă premierul în exerciţiu, care a ajuns la putere în urmă cu un an în urma unei moţiuni de cenzură împotriva predecesorului său Mariano Rajoy (PP), nu va reuşi acest lucru, aşa cum în general se preconizează, într-un al doilea tur, organizat în termen de 48 de ore de la primul vot, el va trebui să obţină susţinerea unei majorităţi simple, respectiv să primească mai multe voturi pentru decât împotrivă.

Un al doilea eşec va declanşa o numărătoare inversă până la mijlocul lui septembrie pentru Sanchez, care va încerca noi voturi în camera inferioară în vederea învestirii, înainte de a fi nevoit să ceară noi alegeri parlamentare.

Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă