14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalStatutul diplomatic al UE la Washington, ”degradat” de administraţia Trump

Statutul diplomatic al UE la Washington, ”degradat” de administraţia Trump

În urma acestei modificări a rangului protocolar, semnalate iniţial de postul german Deutsche Welle (DW), ambasadorul UE la Washington a fost unul dintre ultimii diplomaţi invitaţi să-i aducă un omagiu, la 5 decembrie, defunctului preşedinte american George H.W. Bush.

Doi diplomaţi europeni au confirmat această ”degradare” protocolară, precizând că UE, grijulie să păstreze relaţii bune cu Washingtonul, nu va adopta, probabil, măsuri de retorsiune.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE) a confirmat că discuţii sunt în curs cu Guvernul american în vederea evaluării consecinţelor acestor modificări cu privire la diplomaţii UE în Statele Unite.

Locatarul Casei Albe Donald Trump a dat dovadă, în mai multe rânduri de când a ajuns la putere, de dispreţ faţă de instanţe europene şi a salutat decizia Regatului Unit de părăsi UE.

PE FURIŞ

Pe de altă parte, ambasadorul UE la Washington, David O’Sullivan, un veteran irlandez la CE aflat în post de patru ani, a fost ”degradat” la rangul de ”şef de delegaţie”, fără ca măcar să fie informat, scrie corespondentul Le Figaro la Washington.

El a descoperit întâmplător acest lucru, după ce numele i-a fost pus la poziţia 173, în loc de a 27-a, după ambasadorul Franţei Gérard Araud.

Această modificare brutală a ordinii protocolare i-a semnalat faptul că nu mai avea rangul de ”ambasador extraordinar şi plenipotenţiar” în ochii Guvernului american, ci doar de ”şef de delegaţie”, la fel ca reprezentantul Uniunii Africane (UA).

În afară de această umilire personală a lui O’Sullivan, Guvernul lui Trump coboară astfel Uniunea Europeană la statutul de organizaţie internaţională, care nu este egal celui al unui stat. Ea a obţinut acest statut în 2016, în administraţia Obama şi i-a fost retrasă anul trecut, fără ca Departamentul de Stat să anunţe acest lucru în mod public ori să-i informeze pe cei vizaţi.

Delegaţia Europeană la Washington a confirmat marţi că această moficiare nu i-a fost notificată.

Ostilitatea administraţiei Trump faţă de UE nu este un mister. Preşedintele o consideră ”un grup de ţări pus împreună pentru a obţine avantaje de la Statele Unite”, mai ales pe plan comercial.

În primul an al preşedinţieisale, Trump le-a sugerat tuturor liderilor UE că el le va recunoaşte ieşirea din UE, ca pe cea a britanicilor, şi le-a sugerat un ”deal” bilateral mai avantajos, potrivit ziarului.

Într-un discurs susţinut la Bruxelles la 4 decembrie, consacrat ”restaurării statului-naţiune în ordinea liberală internaţională”, secretarul său de Stat Mike Pompeo i-a criticat în mod deschis pe ”eucraţi”, sugerând că ei  ar acţiona în detrimentul cetăţenilor europeni.

În schimb diplomaţii europeni aflaţi în post la Washington se bucură în continuare de imunitate.

Delegaţia UE la Washington a anunţat că se află ”în contact cu Departamentul de Stat” în vederea ”examinării problemei” statutului său diplomatic ”şi al implicaţiilor sale”.

Bruxellesul speră ca decizia să fie răstrunată. ”În absenţa unor fapte noi, nu vedem vreun motiv să modificăm aranjamente precedente”, a declarat o sursă oficială americană pentru Le Figaro.

În mod neoficial, însă, dezamăgirea este palpabilă. ”Noi nu suntem o simplă organizaţie internaţională”, se revoltă un oficial. ”Există un Parlament European (PE) şi alte instituţii politice. Miza este un pic mai mare decât unde suntem aşezaţi la funeralii”.

Consecinţele practice par, pentru moment, limitate la domeniul protocolar.

Următorul reprezentant al UE la Washington, care urmează să fie numit în vară, nu-i va prezenta scisoarea sa de acreditare lui Donald Trump.

”Însă trebuie să vă întrebaţi despre motivaţiile acestei aministraţii şi cu privire la alte măsuri pe care le-ar putea lua”, a declarat pentru ziar un diplomat.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă