6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăInternaționalSUA adoptă gazarea cu nitrogen ca nouă metodă de execuție pentru pedeapsa...

SUA adoptă gazarea cu nitrogen ca nouă metodă de execuție pentru pedeapsa capitală

Noua metodă a fost anunţată într-o declaraţie a procurorului general din Oklahoma, Mike Hunter, şi a directorului Departamentului Închisorilor, Joe Allbaugh.

Metoda de execuţie cu gaz a fost aleasă pentru că este “eficientă, simplu de administrat, uşor de obţinut şi nu necesită proceduri medicale complexe”, a spus Hunter.

“Cred în justiţie pentru victime şi familiile lor şi în pedeapsa capitală ca fiind potrivită pentru cei care comit astfel de crime”, a adăugat el.

Victimele deţinuţilor de pe culoarul morţii au aşteptat suficient ca să se facă justiţie, a spus Allbaugh.

Execuţiile în acest stat au fost suspendate după execuţia eşuată a lui Clayton Lockett la 29 aprilie 2014.

Bărbatul, condamnat pentru crimă, a încercat să părăsească patul mobil pe care se afla, gemând de durere şi cu spasme, şi chiar a vorbit, în cele 43 de minute după ce a fost sedat cu injecţia letală. A murit în cele din urmă de un atac de cord.

Pentru implementarea noii scheme ar putea fi nevoie de trei-patru luni, a spus Hunter, la care s-ar adăuga o perioadă de analiză la nivel federal de 150 de zile, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

PSD și PNL încearcă să finalizeze lista la europarlamentare. Mihai Tudose sau Rareș Bogdan ar deschide lista

Rareș Bogdan sau Mihai Tudose ar putea deschide lista comună de candidați ai PNL și PSD pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie...

Un avion TAROM a fost lovit de trăsnet. Niciun om nu a fost rănit

Un avion al Companiei TAROM cu pasageri la bord, care urma să realizeze un zbor București - Chișinău, a fost lovit de trăsnet. Accidentul s-a...

Viața secretă a liderilor serviciilor secrete. Fenomentul J. Edgar Hoover

Memorialistica despre viața secretă a foștilor șefi de servicii secrete continuă să stârnească interesul cititorilor. Cum au fost ei aleși? Din ce mediu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă