11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalSUA interzic importul de porci din Polonia

SUA interzic importul de porci din Polonia

În SUA nu există această maladie, iar fermierii sunt îngrijoraţi că o eventuală apariţie a pestei îi va obliga să-şi sacrifice porcii şi să limiteze exporturile.

Departamentul american al Agriculturii (USDA) a informat că revizuieşte protocoalele privind exporturile Poloniei după ce a descoperit că una dintre facilităţile care livrau carne de porc către SUA nu îndeplinea cerinţele menite să oprească răspândirea pestei. O a doua facilitate din Polonia este de asemenea verificată, conform USDA.

Instituţia colaborează cu autorităţile pentru a verifica bagajele pasagerilor care vin din Polonia, pentru a se asigura că nu intră în SUA produse restricţionate.

Până acum, virusul a fost descoperit în opt ţări din estul UE, precum şi în Ucraina şi Rusia. România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria sunt ţările cele mai afectate de pesta porcină africană, autorităţile şi fermierii fiind extrem de îngrijoraţi din cauza ritmului în care se răspândeşte epidemia. În august, România a confirmat cea mai gravă epidemie de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, sacrificând aproximativ 350.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

Pesta porcină africană s-a extins rapid în Europa de Est şi în China – cel mai mare producător global de carne de porc – unde apar zilnic noi cazuri la distanţe mari unul faţă de altul.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament.

Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, nefiind nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă