Numărul total al deceselor de Covid-19 înregistrate în Statele Unite a depăşit 116.850, adică mai mult decât numărul militarilor SUA care au murit în Primul Război Mondial – circa 116.500, potrivit Departamentului Veteranilor din Statele Unite, a anunțat, miercuri, presa occidentală.
La acest bilanț s-a ajuns după ce Statele Unite au înregistrat 740 de morţi în 24 de ore, potrivit datelor raportate de Universitatea Johns Hopkins în cursul zilei de marţi, 16 iunie.
Bilanţul pandemiei din Statele Unite îl depășise deja, încă din luna aprilie, pe cel al militarilor americani morţi în timpul războiului din Vietnam, care continuă să fie un subiect dureros pentru societatea americană.