Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

SUA: Numărul noilor locuri de muncă a depăşit aşteptările

SUA: Numărul noilor locuri de muncă a depăşit aşteptările

Economia americană sub Donald Trump a creat un număr de locuri muncă de peste aşteptări, iar rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, în timp ce salariile au crescut moderat, ne spune Reuters

Lorand Stoica 0 comentarii

Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 164.000 de noi locuri de muncă, uşor peste cifra de 163.000 noi de locuri de muncă preconizată de analişti, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, pentru a doua lună consecutiv.

Economia americană trebuie să creeze aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei aptă de muncă. De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit în jos cifrele pentru mai şi iunie, când au fost create cu 41.000 de locuri de muncă mai puţin decât numărul anunţat iniţial.

Escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China afectează industria prelucrătoare americană, producţia fiind în scădere în ultimele două trimestre. Şi investiţiile sunt afectate, înregistrând în trimestrul doi primul declin din ultimii trei ani şi contribuind la încetinirea creşterii PIB-ului SUA la 2,1% în perioada aprilie-iunie 2019, faţă de un avans de 3,1% în primul trimestru din 2019.

Chiar dacă rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 50 de ani, salariile au crescut moderat, contribuind la inflaţia scăzută persistentă, ceea ce ar putea încuraja Rezerva Federală a SUA să reducă din nou ratele dobânzilor în septembrie. Salariul mediu orar a crescut cu 3,2% în iulie, după un avans de 3,1% în iunie.

În industrie şi construcţii au fost create 16.000 şi, respectiv, 4.000 de locuri de muncă în iulie, în timp ce în structurile guvernamentale s-au creat 16.000 de locuri de muncă.

Comentarii

loading...