15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA: O fetiţă de nouă ani, rănită de un bizon

SUA: O fetiţă de nouă ani, rănită de un bizon

Incidentul s-a produs în momentul în care circa 50 de persoane s-au apropiat la aproximativ trei metri de bizon şi au rămas acolo în jur de 20 de minute înainte ca animalul să le atace.

O înregistrare video realizată de unul dintre turişti arată cum uriaşul animal paşte, apoi îi atacă brusc pe cei prezenţi şi o aruncă pe fetiţă în aer în timp ce membrii grupului se împrăştie.

Fetiţa, care este din Florida, a fost transportată la o clinică, apoi a fost externată.

Oficialii parcului au reamintit că animalele din această rezervaţie uriaşă, care se întinde pe teritoriul statelor Wyoming şi Montana, sunt “sălbatice”.

“Când un animal se află aproape de un drum, o trecere, o parcare sau o zonă dezvoltată, trebuie să-i oferiţi spaţiu”, au spus ei.

“Staţi la mai mult de 20 de metri de toate animalele mari – bizoni, elani, mufloni americani, cerbi, coioţi şi la cel puţin 90 de metri de urşi şi de lupi”, au afirmat oficialii parcului naţional Yellowstone.

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă