9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA organizează o reuniune a Consiliului de Securitate ONU cu privire la...

SUA organizează o reuniune a Consiliului de Securitate ONU cu privire la situația din Idlib

„Dacă vor să continue să preia controlul asupra Siriei, pot să o facă, dar nu cu arme chimice”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Nikki Haley, care a prezentat preşedinţia americană a Consiliului de Securitate pentru luna septembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Problema Idlibului este gravă, a adăugat Haley, care a precizat că, la nivelul Consiliului, poziţia majoritară în rândul celor 15 state membre este în favoarea unei astfel de reuniuni, ce ar urma să aibă loc vineri la 13,30 GMT sau la 14,00 GMT.

Nikki Haley a reamintit recentele avertismente ale preşedintelui american Donald Trump cu privire la o posibilă utilizare a armelor chimice de către guvernul sirian pentru a recuceri provincia Idlib.

„Să fie clar, poziţia noastră fermă este aceeaşi, dacă preşedintele Bashar al-Assad optează din nou pentru utilizarea armelor chimice, Statele Unite şi aliaţii lor vor răspunde rapid şi corespunzător”, indicase mai devreme Casa Albă, într-un comunicat.

Idlib este ultimul bastion rebel sirian. Regimul Assad încearcă să îl recucerească după ce a alungat rebelii şi jihadiştii din mai multe alte fiefuri controlate în Siria.

Conform ONU, o ofensivă asupra regiunii Idlib, unde trăiesc aproximativ 2,9 milioane de oameni, ar putea duce la strămutarea a 800.000 de persoane şi ar provoca o catastrofă umanitară.

Conflictul din Siria, declanşat în 2011 odată cu reprimarea de către regim a manifestaţiilor pro-democraţie, s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă