12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA și Israel s-au retras, în mod oficial, din UNESCO

SUA și Israel s-au retras, în mod oficial, din UNESCO

Ieşirea din organizaţie a fost anunţată în octombrie 2017 de către Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi, câteva ore mai târziu, de premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Liderul israelian a calificat măsura lui Trump drept “curajoasă şi morală, deoarece UNESCO a devenit un teatru al absurdului şi pentru că, în loc să păstreze istoria, o distorsionează”. Ambele ţări au cerut agenţiei ONU reforme.

Departamentul de Stat al SUA, care a suspendat plata contribuţiilor sale la organizaţie în 2011, după ce UNESCO a acceptat Palestina ca stat membru cu drepturi depline, şi-a exprimat cu această ocazie dorinţa de a rămâne în calitate de ”stat observator nemembru”.

În ultima perioadă, directoarea generală a UNESCO, Audrey Azulay, a promovat o pagină web educativă despre Holocaust şi primul ghid al ONU pentru combaterea antisemitismului.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă