7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăInternaționalSUA solicită o anchetă ONU în cazul presupuselor atacuri chimice din Siria

SUA solicită o anchetă ONU în cazul presupuselor atacuri chimice din Siria

Diplomaţi de la Naţiunile Unite s-au întâlnit joi pentru a discuta despre acest proiect de rezoluţie american, consultat de AFP, la câteva zile după ce Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a denunţat 14 cazuri de sufocare, printre care cea a unui copil decedat, probabil legate de un atac cu clor gazos.

Potrivit proiectului prezentat miercuri Consiliului de Securitate, o comisie de anchetă a ONU, UNIMI, va avea ca misiune timp de un an “să îi identifice pe autorii atacurilor cu armă chimică în Siria”.

Cu toate acestea, un diplomat a ţinut să sublinieze că este foarte puţin probabil ca Moscova să susţină proiectul respectiv.

În urmă cu trei luni, Rusia a pus capăt unei anchete a Naţiunilor Unite, făcând uz de dreptul său de veto asupra prelungirii mandatului acesteia, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Momente de panică pentru Alexandra Stan. Artista a rămas fără haine, în Finlanda

Cu toții ne-am confruntat cu aventuri neașteptate în călătorii, iar recent, Alexandra Stan a avut parte de o experiență de neuitat în Finlanda, care...

Nou termen de finalizare pentru Sagrada Familia din Barcelona. Va fi gata la mai bine de 140 de ani de la începerea construcției

Vestita Sagrada Familia din Barcelona (Spania) are un nou termen de finalizare: anul 2026, la mai bine de 140 de ani de la începerea...

Rusia – Ucraina, ziua 740. Rusia lovește Kievul cu rachete hipersonice

Rusia a atacat teritoriul Ucrainei, inclusiv capitala țării, Kiev, folosind rachete hipersonice, în dimineața de 25 martie 2024. În orașul Kiev au fost auzite explozii...
Ultima oră
Pe aceeași temă