7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA suplimentează trupele din România. Baza de la Kogălniceanu este cea mai...

SUA suplimentează trupele din România. Baza de la Kogălniceanu este cea mai estică din Europa

Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România va creşte în perioada următoare, pe fondul îmbunătăţirii dotărilor de la baza militară Mihail Kogălniceanu, a declarat generalul Tod D. Wolters, comandantul Forţelor Aeriene americane din Europa şi din Africa.

Generalul american a participat, joi, la evenimentul “U.S.-European Media Hub” de la Bruxelles, unde a discutat despre operaţiunile şi activităţile de antrenament desfăşurate de Forţele Aeriene ale SUA în Europa şi Africa.

“Relaţia noastră cu forţele aeriene române este foarte puternică. Prezenţa prin rotaţie a Forţelor Aeriene ale SUA va continua să crească în România, aşa cum s-a întâmplat în ultimii şapte ani. Având în vedere minunata bază aeriană Mihail Kogălniceanu, care se află în cea mai estică poziţie, anticipez mai multe schimburi cu forţele noastre de acolo în perioada următoare. Suntem foarte impresionaţi de îmbunătăţirea capabilităţilor pentru F-16 [în România] şi abia aşteptăm să vedem toate lucrurile minunate care se vor întâmpla în urma colaborării între Forţele Aeriene ale SUA şi Forţele Armate ale României, în privinţa utilizării rachetelor Patriot”, a spus Wolters.

Sistemele Patriot vor intra în dotarea armatei în a doua parte a anului 2019, primul sistem urmând să fie operaţional la jumătatea anului 2020. Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă